Copil cu dizabilităţi, dezbrăcat şi abandonat în pădure. Suspecţii ar fi vrut să îi dea o lecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă

Un minor în vârstă de 15 ani din Bacău a fost găsit dezbrăcat după ce a fost luat cu forţa de un grup de persoane şi dus cu maşina în pădure. Băiatul va fi evaluat de specialiştii DGASPC Bacău pentru a se vedea dacă suferă de dizabilităţi psihice.

Poliţia a identificat trei suspecţi care ar fi participat la acest act de violenţă, fiind vorba de bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 23 şi 39 de ani, transmite Mediafax.

Surse din anchetă spun că cei trei au vrut să îi dea copilului o lecţie pentru că ar fi furat de la unul dintre ei.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Protecţiei Copilului din Bacău, Marian Vătămănescu, a precizat că se vor lua toate măsurile indicate în acest caz, în primul rând urmând să se facă o evaluare psihologică a copilului pentru a se vedea dacă suferă de un o dizabilitate psihică.

La data de 05 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului au fost sesizaţi de către un bărbat de 49 de ani, din comuna Glăvăneşti, despre faptul că ar fi găsit un minor cu dizabilităţi, pe drumul forestier, îmbrăcat sumar.

Poliţiştii s-au mobilizat imediat şi au început cercetările pentru a stabili cu exactitate situaţia de fapt. Astfel, pe drumul forestier din comuna Glăvăneşti a fost identificat minorul în cauză care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort