Control la Poliţia Chitila după ce oamenii legii ar fi tratat cu superficialitate cazul unui băiat de nouă ani violat de doi vecini cu câţiva ani mai mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul de nouă ani ar fi fost violat de doi vecini mai mari

Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţelui (IPJ) Ilfov a dispus un control la Poliţia oraşului Chitila, după ce anchetatorii ar fi tratat cu superficialitate cazul unui băiat în vârstă de nouă ani, care ar fi fost violat de doi copii mai mari. Tatăl copilului susţine că oamenii legii l-au sfătuit să se împace cu agresorii şi că pentru a face expertiza medico-legală au fost nevoiţi să vândă frigiderul şi televizorul.

„La Poliţia oraşului Chitila a fost dispus un control pentru a se stabili dacă poliţiştii au luat măsurile legale în cazul unei sesizări făcute la data de 31 mai, de către tatăl unui copil în vârstă de nouă ani, cu privire la faptul că fiul său a fost victima unei perversiuni sexuale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov, Claudia Burada, pentru Mediafax.

Verificările au fost începute după ce tatăl copilului a reclamat faptul că poliţiştii de la Chitila i-au recomandat să se împace cu familiile presupuşilor agresori, în vârstă de 14 ani, pe motiv că „sunt vecini”. Un alt argument adus de poliţişti pentru o eventuală împăcare ar fi fost acela că, în astfel de cazuri, este nevoie de o expertiză medico-legală, care este costisitoare.

Părinţii copilului susţin însă că au refuzat să urmeze sfaturile primite de la poliţişti şi au achitat contravaloarea expertizei medico-legale după ce şi-au vândut frigiderul şi televizorul.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în acest caz, poliţiştii de la Chitila nu ar fi făcut cercetarea la faţa locului şi nici nu ar fi audiat martori, cu toate că, în timp ce copilul era supus unor perversiuni sexuale, de faţă ar fi fost şi un băiat în vârstă de 16 ani.

„În ziua de 31 mai a.c., în jurul orelor 17.00, T.I., de 38 ani, din oraşul Chitila, a sesizat faptul că în ziua de 30.05.2013, în jurul orelor 19 .00, fiul său minor, T.D., de 9 ani, în timp ce se afla într-o casă nelocuibilă aflată în apropierea locuinţei sale, a fost supus la perversiuni sexuale de către doi dintre copii cu care se afla în acel loc”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Ilfov.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov a precizat că tatăl copilului a afirmat, iniţial, că fiul său a fost abuzat sexual pe 30 mai, însă la audiere copilul a povestit că agresiunea s-ar fi produs, de fapt, în preajma sărbătorii Floriilor.

Familia băiatului a spus că, în ultimele trei săptămâni, acesta părea schimbat şi nu îşi mai făcea lecţiile pentru şcoală. Îngrijoraţi, părinţii au stat de vorbă cu el, acesta dezvăluind, ruşinat, că cei doi vecini l-au atras, sub pretextul că îl vor lăsa să fumeze, într-un imobil părăsit, unde au întreţinut cu el pervesiuni sexuale.

Şeful IPJ Ilfov, comisarul şef Florin Raportaru, a dispus un control la Poliţia Chitila, condusă de comisarul şef Ionel Lefter, fost adjunct al inspectoratului judeţean, demis din acea funcţie în urma scandalului produs după uciderea japonezei Yurika Masuno.

Ministerul de Interne anunţa, pe 18 decembrie 2012, că şeful Poliţiei Ilfov, Emanuel Nica, şi cei doi adjuncţi ai săi, Ionel Lefter şi Nicolae Baicu, sunt cercetaţi în Consiliul Superior de Disciplină al Poliţiei Române, măsura fiind dispusă la finalul cercetării prealabile dispuse după uciderea japonezei Yurika Masuno de către Vlad Nicolae, pe 15 august, într-o pădure de lângă Corbeanca.

La finalul verificărilor, Corpul de Control al ministrului a întocmit un raport care indica deficienţe manageriale ale comisarului şef Emanuel Nica şi ale adjuncţilor săi, Ionel Lefter, pe linie de poliţie judiciară şi Nicolae Baicu, pe linie de siguramţă publică. Ca urmare, comisarul şef Emanuel Nica a fost demis de la conducera IPJ Ilfov şi pus şef la Poliţia Metrou, iar Ionel Lefter a ajuns atunci adjunct la Poliţia Otopeni.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”