Control la o firmă a parlamentarului Nicolae Păun. Au fost găsiţi 800.000 de lei care nu pot fi justificaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Firmele deputatului Nicolae Păun, vizate de un control antifraudă

O firmă controlată de Nicolae Păun, care a susţinut în Parlament amnistia fiscală, este vizată de un control antifraudă, acţiunea având loc într-un dosar care este pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

DNA a dispus un control antifraudă la societăţile comerciale S.C. Niky Scorpion Alcom SRL şi SC Pedros Impex SRL, într-un dosar aflat în lucru.

Acţiunile de control au început marţi, 21 iulie, perioada vizată fiind 1 ianuraie 2014 – prezent, iar până în acest moment la SC Niky Scorpion Alcom SRL a fost găsită în caserie suma de peste 800.000 lei care nu poate fi justificată.

Potrivit unor surse citate de Agerpres, Păun ar fi cerut bani unor cetăţenilor de etnie romă pentru a susţine în Parlament legea amnistiei fiscale. 

Nicolae Păun, alături de alţi nouă deputaţi PSD - Marian Ghiveciu, Gheorghe Bogdan, Marius Manolache, Adrian Mocanu, Ciprian Nica, Florin Pâslaru, Cătălin Rădulescu, Rodin Traicu, Eugen Uricec -, au iniţiat proiectul de modificare a Codului penal. Proiectul prevede că măsurile preventive pot fi dispuse „dacă există probe concrete din care rezultă dincolo de orice îndoială ca o persoană care a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată, ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni”.

Deputatul Nicolae Păun are, potrivit declaraţiei de avere din 26 mai 2015, o casă de 120 metri pătraţi, cumpărată în anul 1994 şi un autoturism Opel din 2009.

Nicolae Păun a obţinut, în anul fiscal anterior declaraţiei de avere, venituri de 64.368 de lei de la Camera Deputaţilor, iar soţia sa, Cristina Păun, a încasat 16.416 lei, fiind consilier juridic al SC Niky Scorpion Alcom SRL.

Mai multe pentru tine:
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul