Consiliul Superior al Magistraturii a respins contestaţiile procurorilor Ţuluş şi Iorga împotriva revocării din DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contestaţiile formulate de procurorii Doru Ţuluş şi Mihaiela Moraru Iorga la decizia de revocare din funcţiile deţinute în DNA au fost respinse, joi, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

CSM a admis, însă, contestaţia Mihaiela Moraru Iorga cu privire la data la care aceasta trebuie să îşi înceapă activitatea la Parchetul Judecătoriei Bacău, a precizat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al CSM, Ştefan Lucaciuc.

Pe 29 iunie, şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis Secţiei pentru procurori a CSM cererea de avizare a revocării Mihaielei Iorga Moraru pentru faptul că aceasta nu a înregistrat un denunţ în conformitate cu dispoziţiile legale şi nu l-a prezentat spre repartizare procurorului şef al secţiei din care făcea parte. Neprezentarea denunţului a avut drept consecinţă imposibilitatea aplicării unor dispoziţii procesual penale în raport cu persoane cercetate.
De asemenea, Kovesi a cerut revocarea lui Doru Florin Ţuluş pentru existenţa unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea sa este afectată, având în vedere că a soluţionat dosare penale în care era implicată o persoană cu care avea raporturi civile.

Pe 4 iulie, Secţia pentru procurori a CSM a dat aviz pentru revocarea din funcţie a celor doi procurori DNA.

Ţuluş şi Iorga critică decizia

Foştii procurori DNA Doru Ţuluş şi Mihaiela Iorga au susţinut, joi, în plenul CSM, că decizia de revocare din funcţii a fost luată fără respectarea legii şi au acuzat rapiditatea procedurii, în condiţiile în care Inspecţia Judiciară urma să demareze un control la DNA.

„Nu înţeleg cum am acum o conduită corespunzătoare la Parchetul General, şi nu o aveam la DNA. În legătură cu referatul de revocare întocmit, concluzionează legalitatea soluţiei pe care am dat-o în dosarul criticat şi instanţa a stabilit acelaşi lucru. La finalul lui 2015 s-a luat cunoştinţă de el, nu mi s-a cerut un punct de vedere atunci. A devenit necesară la două zile după ce am sesizat Inspecţia Judiciară. A început atunci o anchetă făcută de un suspect aflat în sală. Am făcut plângere faţă de actele de urmărire penală şi ni s-a răspuns că, în calitate de martor, trebuia să-l recuzăm pe cel care făcea ancheta. Nu s-a sesizat nicio instituţie, pentru că nu existau motive să se fi sesizat. Consider că este admisibilă contestaţia formulată de noi, deoarece noi nu am fost sancţionaţi disciplinar”, a susţinut fostul procuror DNA Doru Ţuluş.

Mihaiela Iorga a arătat, la rândul ei, că, după două luni de la revocarea sa, nu a obţinut absolut niciun act, deşi a cerut mai multe documente de la DNA. „Dacă cererea de revocare era corectă şi imparţială, de ce era nevoie să fie inserate atâtea neadevăruri? De ce hotărârea Secţiei pentru procurori este nelegală? Pentru că a fost încălcat dreptul la apărare. Nu am cum să vin să aduc denunţul lui Pescariu să demonstrez asta”, a arătat Iorga.

Ea s-a mai întrebat de ce au fost revocaţi din funcţii în trei zile, în condiţiile în care la DNA urma să vină o echipa de control a Inspecţiei Judiciare.

Mihaela Iorga: Pescariu ar fi denunţat posibil trafic de influenţă din partea unui fost premier

Procurorul Mihaiela Moraru Iorga a susţinut, în plenul CSM, că cererea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de revocare a sa din DNA este un adevărat fals intelectual.

Ea a spus, totodată, că în Dinu Pescariu ar fi denunţat un posibil trafic de influenţă din partea unui fost prim-ministru.

„Cererea de revocare este un adevărat fals intelectual. În cererea de revocare se precizează că denunţătorul Pescariu Dinu Mihail a denunţat la data de 14.10.2016 o persoană pe nume Vanesa Iusuf şi pe martor şi pe cumpărătorul de influenţă Florică Claudiu, aspect neadevărat. Dacă Inspecţia Judiciară ar fi verificat sau dacă Secţia de procurori ar fi solicitat acest document, ar fi văzut că Pescariu Dinu Mihail, şi nu voi merge mai departe să dau date, a denunţat o cu totul altă persoană, a denunţat un posibil trafic de influenţă săvârşit de un fost prim-ministru şi s-a denunţat pe el ca şi cumpărător de influenţă“, a declarat Mihaiela Moraru Iorga. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc