Conflict USL – PDL pe tema curentului electric. Mitingul lui Băsescu de la Iaşi a rămas fără curent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu a ţinut un discurs în faţa a 10.000 de simpatizanţi ieşeni FOTO: Mediafax

Curentul electric s-a întrerupt în timpul mitingului PDL de la Iaşi, iar organizatorii au pus în funcţiune un generator de tensiune pentru ca liderii democrat-liberali să-şi poată continua discursurile, europarlamentarul Traian Ungureanu spunând că vinovate de incident sunt autorităţile locale.

În timpul discursului lui Mihail Neamţu, preşedintele Noua Republică, curentul electric s-a întrerupt, astfel că participanţii la mitingul PDL de la Iaşi nu au mai putut auzi ceea ce acesta spunea la microfon. Organizatorii au decis să cupleze imediat generatorul de tensiune pe care îl aveau la dispoziţie, astfel că mitingul a putut continua, scrie Mediafax.

Ulterior, europarlamentarul Traian Radu Ungureanu, cel care a prezentat mitingul, le-a spus participanţilor: "Ştiţi ce-au făcut? Ne-au întrerupt curentul”. Preşedintele filialei municipale a PDL Iaşi, deputatul Marius Spânu, a declarat după miting că întreruperea curentului electric nu a afectat desfăşurarea acţiunii.

"Am avut un generator pe care l-am adus preventiv. Nu ştiu dacă întreruperea a fost voită sau dacă pur şi simplu a fost o defecţiune. Mitingul a putut continua fără probleme”, a afirmat Marius Spînu.

La rândul său, primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, totodată liderul local al PSD, a respins acuzaţiile că Primăria ar avea vreun amestec în incidentul legat de întreruperea curentului electric.

"Nu stau eu la butoane, aşa că nu văd care e vina primăriei. De dimineaţă mă tot sună Flutur (Gheorghe Flutur – n.r.) şi tot vrea ba una, ba alta. Le-am cedat şi ziua pentru miting, USL-ul face mâine (duminică – n.r.), acum ce mai vor? Nu am nici o vină”, a afirmat Gheorghe Nichita.

La mitingul PDL care s-a desfăşurat sâmbătă, de la ora 11.00, în Piaţa Palatului Culturii din Iaşi şi la care a fost prezent şi preşedintele Traian Băsescu au luat parte peste 10.000 de persoane. Iniţial, mitingul PDL era programat să se desfăşoare concomitent cu mitingul USL, însă liderii PSD Iaşi au decis să îşi amâne pentru duminică acţiunea, la care este aşteptat şi premierul Victor Ponta. Liderii USL Iaşi estimează că la miting, care va începe duminică la ora 10.00, vor participa 25.000 de persoane din toate judeţele Moldovei.

Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă