Conducerea Camerei a trimis cererea DNA care o vizează pe Elena Udrea la Comisia juridică. Votul în plen, marţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea Click

Conducerea Camerei Deputaţilor a transmis joi cererea DNA privind încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele Elenei Udrea la Comisia juridică, membrii acesteia urmând să se reunească luni pentru a da un raport asupra acestei solicitări şi pentru a o audia pe Udrea. Votul în plen ar urma să fie marţi.

UPDATE „Luni, odată cu plenul, Comisia juridică va lucra şi va da aviz. Marţi va fi votul final asupra cererii DNA”, a spus secretarul Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, după şedinţa Biroului permanent.

Potrivit aceleiaşi surse, dosarul are 13 volume cu o medie de 200 de file pe fiecare volum. 


Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor va trimite solicitarea DNA pe numele Elenei Udrea la Comisia Juridică. Comisia urmează să stabilească ziua şi ora la care se va reuni pentru a emite un raport în acest caz. Până atunci, Elena Udrea sau un avocat al acesteia vor putea merge la Parlament pentru a studia dosarul, potrivit News.ro.

Cel mai probabil, cererea DNA de începere a urmăririi penale va fi supusă votului în plenul Camerei săptămâna viitoare.

Solicitarea DNA

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor să formuleze cererea de efectuare a urmării penale faţă de fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, în două infracţiuni de instigare la luare de mită.
 

„Faptele reţinute în sarcina acesteia formează obiectul unui dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, arată Parchetul General, într-un comunicat de presă.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis ieri procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei în vederea sesizării Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Elena Udrea, la data faptelor ministru al Turismului, suspectată de două infracţiuni de instigare la luare de mită, care ar fi fost săvârşite în exercitarea funcţiei ministeriale, a anunţat miercuri DNA.

„Cauza are ca obiect fapte prin care, pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni, care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală”, a precizat sursa citată.

În acelaşi dosar, în luna septembrie, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de mai multe persoane, printre care Elena Udrea, pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de spălare de bani,

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică