Condiţia pusă de autorităţi pentru ca restaurantele să rămână deschise în permanenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook

Restaurantele care îşi vaccinează întreg personalul ar putea rămâne deschise, indiferent de rata de incidenţă din localitatea în care se află, a declarat, luni seara, la Digi24, premierul Florin Cîţu.

El a precizat că este o posibilitate aflată încă în discuţie şi că propunerea vine dinspre industria HoReCa.

„Trebuie să vedem partea asta de după pandemie şi am avut discuţii cu restaurantele, pentru că au fost lovite cel mai mult în perioada asta de pandemie, din păcate. Pentru restaurante am propus şi discutăm - nu este o decizie luată, dar discutăm -  ca dacă îşi vaccinează tot personalul, şi hotelierii şi aşa mai departe, să fie deschişi tot timpul, să nu mai fie legaţi de rata de incidenţă. Deci, poate să fie deschis, poate cu 50 la sută din capacitate, dar să nu mai fie legaţi de rata de incidenţă - creşte, scade rata de incidenţă, să-i închidem. Să nu mai fie (închis), dacă are tot personalul în acea unitate vaccinat”, a detaliat Florin Cîţu.

Personalul lor ar putea avea un statut special. „Şi aşa putem să facem şi cu companiile din România. Trebuie să-şi vaccineze tot personalul pentru că aşa nu mai au probleme cu producţia, nu mai au focare. Şi sunt sigur că vor dori. Ne-au spus companiile, ne tot sunau, să facă centru de vaccinare. Avem vaccin acum să facem centru să se vaccineze oamenii. Companiile mari sunt sigur că vor face acest lucru. Este în beneficiul tuturor”, a subliniat Florin Cîţu.

„Dacă românii vor să revină la normalitate, avem dozele, putem să avem 50 la sută dintre persoane vaccinate la sfârşitul lunii mai. Trebuie doar să ne vaccinăm. Obiectivul meu eu mi l-am atins: am făcut rost de doze, avem centre de vaccinare, avem tot ce trebuie. Doar să ne vaccinăm. E un obiectiv în care iau o cifră pesimistă, dar noi avem mai multe doze. Am zis OK, 5 milioane la sfârşitul lunii mai”, a explicat şeful executivului.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online