Colonelul Marian Corcodel, şeful din Jandarmerie acuzat de camătă, declara că a câştigat anul trecut din agricultură suma de 102.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmi Foto: Adevarul/Arhiva

Colonelul Marian Corcodel, şeful Bazei de Administrare şi Deservire din Jandarmerie, a făcut o adevărată avere din agricultură, potrivit declaraţiilor sale oficiale de avere. Anual el ar fi câştigat zeci de mii de euro de pe terenurile pe care le deţine în Teleorman şi în Ilfov. Marian Corcodel a fost arestat pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi camătă.

102.000 de euro a câştigat, în 2016, colonelul Marian Corcodel din vânzarea produselor agricole şi vânzarea animalelor şi păsărilor, potrivit declaraţiei de avere depusă pe 30 mai 2017.

Ofiţerul este şeful Bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi a fost arestat preventiv vineri pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi camătă.  Veniturile din agricultură obţinute de colonelul Marian Corcodel au crescut de la an la an potrivit delaraţiilor de avere. Astfel în 2016 el a declarat că a câştigat 98.000 de euro, în 2014 suma de 75.000 de euro, în 2013 ar fi câţştigat 70.000 de euro, 2011 şi 2009 ar fi câştigat 30.000 de euro.

Comoara din biroul ofiţerului

În urma percheziţiilor făcute joi de procurorii DIICOT în acest dosar, au fost identificate şi ridicate, atât din biroul lui Marian Corcodel (foto), cât şi din alte spaţii, foarte multe contracte de împrumut, atât în formă autentică, cât şi înscrisuri sub semnătură privată, dar şi agende şi notiţe deţinute de membrii grupului infracţional, pentru a avea o evidenţă strictă atât a debitorilor, cât şi a sumelor de bani care au fost sau urmau să fie date cu titlu de dobândă (camătă).

De asemenea, în acelaşi birou de la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – Baza de Administrare şi Deservire a fost identificată şi suma de 50.000 lei şi 55.000 euro, urmând să fie făcute cercetări pentru stabilirea provenienţei acestor bani.

Marian Corcodel are o avere de invidiat potrivit celei mai recente declaraţii de avere. El deţine o cotă de 1/2 dintr-o suprafaţă de 9.300 de metri pătraţi în extravilanul comunei Dărăşti (Ilfov), o cotă de 1/3 dintr-o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi în comuna Măgurele (Ilfov), o cotă de 1/2 dintr-o suprafaţă de 134 de hectare în Teleorman şi cote de ½ şi 1/3 dintr-o suprafaţă de 11.051 de metri pătraţi în Bucureşti.

Colonelul mai deţine două case de locuit, una de 220 de metri pătraţi în Tunari (Ilfov) şi una de 800 de metri pătraţi în Bragadiru (Teleorman). Marian Corcodel a declarat că deţine 2 tractoare U650M şi unul John Deere şi că are economii în bancă de 16.774 de lei. În 2016, din funcţia de commandant, el a câştigat 103.449 de lei, iar soţia sa, care lucrează director de audit la o societate comercială, suma de 32.000 de euro. Şeful Bazei de Administrare şi Deservire şi-a închiriat casa din Bragadaru cu suma de 4.200 de lei.

Arestat pentru 30 de zile

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au emis vineri pe numele lui Marian Corcodel un mandat de arestare prentu 30 de zile. Decizia nu este definitivă, dar este executorie. Potrivit procurorilor DIICOT, începând cu anul 2011, colonelul Marian Corcodel, comandantul Bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, folosindu-se de influenţa pe care o exercita asupra unor subordonaţi şi uzând în mod nelegal de prerogativele funcţiei sale, a constituit un grup infracţional organizat la care au aderat persoane aflate în subordinea sa directă, scopul constituirii acestui grup fiind săvârşirea în mod repetat, printre altele, a unor infracţiuni de camătă, dar şi delapidare.

În uma cercetărilor, procurorii au stabilit că„”beneficiarii” împrumuturilor cu dobândă, acordate în afara cadrului legal, erau, în general, subordonaţi ai lui Corcodel, iar sumele împrumutate erau cuprinse între câteva sute de euro şi câteva mii, uneori chiar şi zeci de mii de euro. El percepea dobânzi cuprinse între 10 şi 20% din valoarea împrumuturilor, iar în cazul în care debitorii ajungeau în imposibilitatea de a achita camată, aceştia erau ulterior executaţi silit.

Colegii: Era „Banca Română de Comerţ Corcodel”

"Investigaţia penală a evidenţiat faptul că, de multe ori, dobânzile achitate de debitori erau remise către doi suspecţi ori altor membri ai grupului infracţional, care predau ulterior sumele de bani lui Corcodel Marian. De altfel, la nivel B.A.D. era răspândită expresia «are cardul la Corcodel» (la propriu) pentru a ilustra o persoană îndatorată financiar, sau «Banca Română de Comerţ Corcodel»”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

De asemenea, Corcodel, în calitatea sa de comandant al Bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în mod repetat a cerut unor subordonaţi care au aderat la grupul infracţional organizat pe care l-a iniţiat, persoane ce aveau ca atribuţii gestionarea şi administrarea unor bunuri, să fure importante cantităţi de motorină de la staţia de carburant a parcului auto al unităţii, combustibil scos ilegal din unitate şi transportat în alte locuri, de unde era predat acestuia sau altor membri ai grupului infracţional.

Totodată, procurorii arată că existenţa acestui grup infracţional organizat, cât şi faptele săvârşite de membrii acestuia au fost aduse de mai mulţi lucrători ai Jandarmeriei şi la cunoştinţa lui Octavian Cristescu, comisar-şef, angajat al fostului Departament de Informaţii şi Protecţie Internă – în prezent Direcţia Generală de Protecţie Internă a M.A.I. Acesta, deşi avea ca obligaţii profesionale să raporteze conducerii acestei structuri şi, totodată, să sesizeze organele de urmărire penală, nu a făcut acest lucru. Mai mult, el a sprijinit în mod constant şi conştient activităţile infracţionale derulate de către Corcodel, acordându-i protecţia necesară, cât şi consilierea în unele situaţii, mai spun procurorii DIICOT.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi