Coloana Infinitului a fost desemnată "Simbolul României"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coloana Infinitului versus Palatul Vulturul Negru

Campania "Alege simbolul României" a ajuns la final. Coloana Infinitului, creaţia lui Brâncuşi, a fost desemnată de cititorii adevarul.ro simbolul României.

UPDATE O alegere emoţionantă

Contactat de adevarul.ro, criticul de artă Pavel Şuşară s-a declarat profund emoţionat de alegerea făcută de cititorii adevarul.ro, afirmând că imaginea poporului român, dominat de elemente estice, dar cu manifestări şi tendinţe occidentale, se îmbină perfect cu sculpura lui Brâncuşi.

“Alegerea Coloanei Infinitului arată că substanţa morală şi dinamica inteligenţei locului nu sunt compromise cu totul în spaţiul românesc. Să identifici Coloana presupune un tip de subtilitate a gândirii profunde a naturii lumii, cu totul neprevizibilă. Brâncuşi nu este înţeles nici acum, cu atât mai puţin în străinătate. Chiar şi englezii, care au câştigat cel mai mult de pe urma lui, nu îl înţeleg. Brâncuşi este un caz special, el distruge istoria sculpturii, care provine din vechea antichitate mediteraneeană, legată în special de lumea catolică. Brâncuşi vine din Răsăit şi putem spune că împacă figurativ forma Orientului cu cea a Occidentului”, afirmă el.

El atrage atenţia că sculptura reprezintă piesa de rezistenţă a Ansamblului Monumental Calea Eroilor din Târgu Jiu. "Ea este partea ce leagă nivelul terestru de cel aerian. Astfel, alegerea Coloanei devine încă o dată un fapt emoţionant. Ceea ce a făcut Brâncuşi este ceva extraordinar, a mutat disputa de pe Newton pe Einstein", adaugă el.

La rândul său, directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană, Mihai Oroveanu, afirmă că alegerea făcută de cititori este o bucurie pentru specialişti. „Sperăm însă că cei care au ales să şi înţeleagă despre ce este vorba. Ca reprezentare grafică, Poarta Sărutului ar fi însă o alegere mult mai bună", susţine el.

În urma sondajului final realizat ieri, 77,7% dintre votanţi au ales Coloana Infinitului ca fiind imaginea care poate reprezenta România, în timp ce Palatul Vulturul Negru din Oradea a întrunit doar 22,3%.

Campania "Alege simbolul oraşului tău" s-a încheiat săptămâna trecută. Timp de o lună de zile, începând cu 15 august, voi, cititorii adevarul.ro din 13 oraşe cu istorie, aţi venit cu propuneri, aţi făcut critici constructive şi în final v-aţi desemnat simbolurile care au intrat în cursa pentru imaginea României. Vezi aici mai multe!

În competiţia "Alege simbolul României" au intrat: Ateneul Român (Bucureşti), Catedrala Mitropolitană (Timişoara), Cazinoul din Constanţa, Palatul Prefecturii (Galaţi), Parcul Nicolae Romanescu (Craiova), Palatul Culturii (Iaşi),  Biserica Neagră (Braşov), Turnul Sfatului (Sibiu), Piaţa Unirii (Cluj), Coloana Infinitului (Târgu Jiu), Cetatea de Scaun (Suceava), Turnul Chindiei (Târgovişte), Palatul Vulturul Negru (Oradea).

Competiţia a fost foarte strânsă. Luni, în sondaj conducea Palatul Prefecturii din Galaţi. Marţi, Palatul Vulturul Negru din Oradea ocupa primul loc cu 25,16% dintre voturi. Coloana Infinitului a fost aleasă în cele peste 90% dintre comentariile postate de voi pe site sau în pagina noastră de Facebook. Finala s-a desfăşurat astfel între Coloana Infinitului şi Palatul Vulturul Negru din Oradea.

Pe parcursul celor patru sâptămâni materialele din campanie au înregistrat un total de peste 110.000 de afişări, 2.500 de "like-uri" pe Facebook şi circa 1.000 de comentarii, pe site şi pe reţeaua de socializare.

Click pe poze pentru galerie foto!

Coloana fără Sfârşit, cunoscută şi sub denumirea de Coloana Infinitului, are o înălţime 29,33 metri şi este realizată din 16 module şi două semimodule. În concepţia specialiştilor, reprezintă cea mai importantă operă din cadrul Ansamblului Monumental Calea Eroilor. Este un adevărat axis mundi, care reprezină legătura omului cu spiritualite, divinitatea şi cu infinitul. Încă din prima zi a concursul, Ştefan, un cititor, a optat pentru opera care se află pe primul loc: „Corect ar fi fost să fie formulat „Ansamblul Monumental Calea Eroilor”, care, fără doar şi poate, este simbolul oraşului Târgu-Jiu, însă, dacă este să alegem între cele trei mari opere ale lui Brâncuşi, cred că cea mai importantă este Coloana Infinitului. Şi da, este un oraş foarte frumos şi curat, pacat că este cam micuţ“. Sunt şi cititori care îşi văd oraşul în care trăiesc altfel reprezentat. Vezi aici detalii!

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie