CNAS: Sistemul Informatic Unic Integrat şi Prescripţia Electronică, oprite de joi până luni din cauza cardului de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul de familieva inscripţiona şi va activa pe cip datele medicale pentru care pacientul îşi dă acordul

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va opri de joi, 22 noiembrie, ora 18.00, până luni, 26 noiembrie, la 7.00, funcţionarea Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) şi a celui privind Prescripţia Electronică (SIPE), pentru pregătirea introducerii cardului naţional de sănătate.

Potrivit conducerii CNAS, instituţia derulează, în prezent, activităţile de implementare a Sistemului Informatic al Cardului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate, în conformitate cu Strategia privind reformarea sistemului de asigurări sociale de sănătate şi îmbunătăţirea continuă a serviciilor medicale şi farmaceutice din România.

Cardul naţional de sănătate va fi testat, mai întâi, în judeţul Arad, urmând ca, în funcţie de rezultate, să fi introdus, din 2013, la nivel naţional.

Distribuirea primului milion de carduri naţionale de sănătate era anunţată pentru septembrie, cu o întârziere de cinci ani, inscripţionarea unor date, cum ar fi grupa sanguină, bolile cu risc vital şi acceptul pentru donarea de organe fiind realizată doar cu acordul scris al posesorului.

"Este obligatoriu ca de fiecare dată când pacientul merge la un medic din sistemul public de sănătate să aibă cardul naţional de sănătate. În caz contrar, nu va putea primi servicii medicale plătite de CNAS sau va trebui să achite contravaloarea serviciilor efectuate, chiar dacă este asigurat în sistemul public. Orice posesor de card va avea asupra lui actul mai ales pentru cazurin de urgenţă", s-a arătat într-un proiect al Ministerului Sănătăţii.

Cardul naţional de sănătate va fi valabil cinci ani de la data emiterii. Pentru cardurile emise până la 31 decembrie 2012, data emiterii se consideră a fi 1 ianuarie 2013.

"După tipărirea lor, documentele vor fi distribuite cetăţenilor de casele judeţene de sănătate. Acestea vor avea sarcina să ajungă la toţi asiguraţii înscrişi pe liste. Cardul va conţine, pe lângă nume şi prenume, un număr de asigurat, altul decât codul numeric personal. În plus, va avea un cip pe care vor fi trecute şi alte date medicale, toate opţionale", a explicat medicul şef al CNAS, Marius Filip.

Medicul de familie este cel care va inscripţiona şi va activa pe cip datele medicale pentru care pacientul îşi dă acordul. Tot pe cip se va putea trece şi numărul de contact al unei persoane, în caz de urgenţă.

Valoarea unui card este doi euro, banii fiind plătiţi de MS. Cei care pierd cardul vor fi obligaţi să achite contravaloarea acestuia, dacă solicită un nou document.

Cardul naţional, împreună cu prescripţia electronică şi dosarul electronic, fac parte din Platforma informatică a asigurărilor de sănătate - PIAS.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi