Clinică medicală din Capitală, cercetată penal pentru că a introdus în ţară organe umane fără autorizaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O clinică medicală din București, care ar fi adus în țară „un număr semnificativ” de cornee, fără autorizație medicală, este cercetă penal, împreună cu administratorul acesteia, pentru infracţiuni privind introducerea ilegală în ţară de ţesuturi şi organe umane, conform News.ro

Niciun pocient de la clinica cercetată nu ar fi depus plângere Foto ilustrativă: Arhivă

,În perioada 2019-2021, o clinică medicală şi administratorul acesteia, la diferite intervale de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au introdus pe teritoriul României ţesuturi de origine umană, respectiv un număr semnificativ de cornee, fără autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţionala de Transplant”, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, care instrumentează acest dosar.

Procurorii precizează că joi au avut loc percheziţii în această speţă.

Clinica şi administratorul acesteia sunt suspectaţi de infracţiunea de introducerea sau scoaterea din ţară de organe, ţesuturi ori celule de origine umană fără autorizaţie specială.

Clinica ar fi avut autorizație de la Agenția Națională de Transplant până în 2019, apoi nu a mai depus documentația pentru obținerea autorizației, iar Agenția s-a autosesizat,  conform TVR.

Țesuturile ar fi fost aduse de o bancă de țesuturi din Italia.

Conform TVR, nicio persoană care a beneficiat de operație la această clinică nu ar fi depus plângere.

Registrul național de transplant consemnează 647 de cazuri de transplant de cornee în România.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani