CJUE, despre scandalul Dieselgate: Cumpărătorul unui vehicul cu dispozitiv de manipulare a noxelor beneficiază de reparație gratuită

0
Publicat:

Cumpărătorul unui autovehicul echipat cu un dispozitiv de manipulare ilicit beneficiază de un drept la reparaţie din partea producătorului de autovehicule atunci când dispozitivul respectiv a cauzat un prejudiciu acestui cumpărător, a decis marţi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), transmite DPA.

Potrivit CJUE, Tribunalul Regional din Ravensburg (Germania) a fost sesizat cu o cerere de despăgubire între o persoană particulară, pe de o parte, şi Mercedes-Benz Group, pe de altă parte. Această acţiune în justiţie are ca scop repararea prejudiciului pe care Mercedes-Benz Group l-ar fi cauzat prin echiparea autovehiculului diesel cumpărat de QB cu un software ce reduce rata de reciclare a gazelor de eşapament atunci când temperaturile exterioare se situează sub un anumit prag. Un astfel de dispozitiv de manipulare, care are drept consecinţă creşterea emisiilor de oxid de azot (NOx), ar fi interzis de Regulamentul nr. 715/2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce priveşte emisiile provenind de la vehiculele uşoare pentru pasageri şi de la vehiculele uşoare comerciale.

Judecătorul german a solicitat CJUE să stabilească dacă dispoziţiile relevante ale Directivei 2007/46 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor , coroborate cu Regulamentul nr. 715/2007, trebuie interpretate în sensul că protejează interesele particulare ale unui cumpărător individual al unui astfel de vehicul, arată agerpres.ro. De asemenea, Tribunalul Regional din Ravensburg a dorit să afle dacă, pentru a asigura un efect practic dreptului Uniunii, este necesar ca avantajul legat de utilizarea vehiculului în cauză să nu fie imputat asupra dreptului la reparaţie sau să fie imputat numai într-o măsură limitată.

"Directiva-cadru stabileşte o legătură directă între producătorul de autovehicule şi cumpărătorul individual al unui autovehicul care urmăreşte să îi garanteze acestuia din urmă că vehiculul respectiv este conform cu legislaţia relevantă a Uniunii. În consecinţă, Curtea consideră că dispoziţiile Directivei-cadru, interpretate în coroborare cu cele ale Regulamentului nr. 715/2007, protejează, pe lângă interesele generale, interesele particulare ale cumpărătorului individual al unui autovehicul în raport cu producătorul acestuia atunci când vehiculul respectiv este echipat cu un dispozitiv de manipulare interzis. Statele membre sunt, aşadar, obligate să prevadă că cumpărătorul unui astfel de vehicul beneficiază de un drept la reparaţie din partea producătorului vehiculului", se arată în decizia CJUE.

Decizia de marţi a CJUE extinde dreptul proprietarilor de vehicule echipate cu un dispozitiv de manipulare ilicit să solicite despăgubiri dacă dispozitivul le-a provocat daune.

Până acum proprietarii de automobile au fost îndreptăţiţi să beneficieze de despăgubiri doar dacă producătorii i-au înşelat în mod intenţionat pe cumpărători, cum a fost cazul cu motoarele EA189 produse de Volkswagen, constructor care s-a aflat în centrul scandalului 'Dieselgate'.

Ca urmare a deciziei de marţi a CJUE, producătorii de automobile ar putea să se confrunte cu un nou val de solicitări de despăgubire, chiar dacă implicaţiile complete nu sunt deocamdată clare.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort