Cine sunt românii aflați pe lista Europol a celor mai periculoși infractori căutați. Unul dintre ei, căutat pentru o crimă din 1991

0
Publicat:

Trei români sunt pe lista Europol a celor mai periculoși infractori dați în urmărire internațională. Infracțiunile pentru care sunt căutați sunt pornografie infantilă, trafic de persoane, trafic de cocaină și crimă.

Adrian Munteanu a fost condamnat în lipsă la peste 11 ani de închisoare FOTO Europol

Primul dintre cei trei români căutați la nivel internațional și considerați foarte periculoși este Adrian Munteanu, în vârstă de 41 de ani, condamnat în România la 11 ani și 8 luni de închisoare pentru exploatare sexuală a copiilor, pornografie infantilă și trafic de persoane.

Adrian Munteanu a condus un grup infracţional organizat, specializat în trafic transfrontalier de persoane. Între anii 2012-2017, mai multe tinere din zona Moldovei au fost racolate, prin metoda Loverboy sau prin promisiunea falsă a unui loc de muncă, după care au fost duse în străinătate şi obligate să se prostitueze, în folosul traficanţilor conduși de Adrian Munteanu În timpul investigației au fost identificate nu mai puțin de 17 victime ale traficanţilor. Trei dintre acestea erau minore, iar două dintre fete abia împliniseră 15 ani în momentul racolării. Numai că instanța a decis judecarea în libertate a lui Adrian Munteanu, iar acesta a fugit peste hotare de mai bine de un an, înainte de pronunțarea condamnării, fiind de negăsit până acum.

Adrian Cotoș a fugit din țară de peste un an FOTO Europol

Al doilea român aflat pe lista Europol a celor mai periculoși infractori este Adrian Cotoș, condamnat în lipsă la 10 ani și șase luni pentru trafic de droguri de mari risc și fugit din România de peste un an.

Adrian Cotoș mai are condamnări la activ. În februarie 2015, Curtea de Apel Brașov l-a condamnat la opt ani de închisoare pentru fraudă informatic și amenințare de persoane. A fost însă eliberat după câțiva ani.

Viorel Nae, căutat pentru o crimă din 1991 FOTO Europol

Viorel Nae, al treilea român de pe lista Europol, este căutat de mai mulți ani pentru o crimă comisă în august 1991 în Ungaria, în parohia din satul Paloznak. Viorel Nae și mai mulți complici l-au lovit de zeci de ori cu o bară metalică pe preotul Gyula Csontos până când acesta a murit Crima oribilă a șocat întreaga comunitate, iar atacatorii au fost de negăsit timp de peste trei decenii.

Numai că în 2023, polițiștii unguri au redeschis dosarul crimei după ce au apărut mai multe conexiuni între dosarul de atunci și un alt dosar recent, fiind comparate și amprentele. Și astfel anchetatorii au descoperit că unul dintre asasini este românul Viorel Nae, poreclit ”Jaga”, în vârstă de 55 de ani.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial