Cine şi cum stabileşte mutarea în străinătate a pacienţilor arşi în tragedia de la Colectiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transportarea cazurilor grave la spitalele din străinătate nu este la latitudinea medicilor români, ci la decizia medicilor de la spitalele respective din străinătate.

În ceea ce priveşte transportarea cazurilor grave la spitalele din străinătate, doctorul Adrian Stănculea de la Spitalul de Arşi din Capitală a explicat pentru ”Adevărul” că nu este la latitudinea medicilor români, ci la decizia medicilor de la spitalele respective din străinătate. 

„Ei sunt cei care anunţă că vor primi pacienţi şi ei vin în spitalele din România să analizeze situaţia lor sau ne cer documentele medicale care atestă situaţia pacienţilor. Nu noi hotărâm trimiterea pacienţilor şi nu noi ne dăm acordul, cei din afară hotărăsc şi cei care asigură trasportul. Nu poţi insista să trimiţi un pacient în străinătate dacă nu ai acceptul celui care trebuie să-l preia, deci ultimul cuvânt îl au transportatorul şi cel care acceptă pacientul. Dacă familia nu vrea să-l trimită, atunci pacientul nu este trimis, totul se face cu acordul familiei“, a explicat medicul. 

Practic, nu este suficient ca familia sau medicii din România să vrea să-l trimită în străinătate pentru tratament, cei din străinătate sunt primii care trebuie să se declare dispuşi să primească pacientul.

În legătură cu aceste cazuri, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că transportul şi tratamentul în străinătate pentru victimele incendiului din Colectiv va fi asigurat integral de către stat indiferent dacă pacienţii au sau nu asigurare medicală. „Vor pleca toţi pacienţii, indiferent dacă sunt asiguraţi sau nu“, a declarat, pentru Mediafax, Nicolae Bănicioiu.

Mai mult, răniţii în incendiul de la Colectiv care pot suporta transferul la clinici din străinătate vor fi transportaţi şi cu un avion al NATO, aeronava putând efectua deplasări într-un timp de două ori mai scurt decât avioanele româneşti, a precizat ministrul Apărării, Mircea Duşa. „Există un program la nivelul NATO la care şi România contribuie. Am solicitat să ne pună la dispoziţie unul din aceste avioane. E un avion cu o capacitate mai mare. Dacă cei de la Departamentul de Situaţii de Urgenţă vor să trimită răniţi, se va face mult mai repede“, a declarat Duşa.  De asemenea, el a mai precizat că Ministerul Apărării Naţionale a mai pus la dispoziţia Departamentului de Situaţii de Urgenţă două aeronave C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române.

Iniţiativa România îi cere lui Arafat formarea unei celule de criză

Tot legat de transportul pacienţilor în străinătate, organizaţia civică „Iniţiativa România îi cere lui Raed Arafat formarea unei celule de criză care să gestioneze toate eforturile de ajutor naţionale şi internaţionale în tratarea răniţilor, să comunice necesarul de echipamente şi medicamente şi să elaboreze urgent normele privind transferul pacienţilor în străinătate. Organizaţia acuză lipsa de coordonare a eforturilor medicilor şi ofertelor non-guvernamentale de ajutor din ţară şi din străinătate, în pofida mobilizării societăţii civile prin donaţii de resurse medicale, financiare şi de personal voluntar.

Procedura de trimitere a pacienţilor în UE

Potrivit prevederilor legale, pentru a putea beneficia de tratament în statele Uniunii Europene, tratament decontat de statul român, trebuie completat formularul E112, însă condiţia este ca solicitantul să fie asigurat. Cererea şi dosarul medical sunt depuse la Casa de Asigurări de Sănătate, care verifică statutul de asigurat al persoanei solicitante. În situaţia în care, în urma verificărilor, se constată că persoana nu este asigurată, cererea de eliberare a formularului nu este aprobată, iar acest lucru se comunică în scris solicitantului.

Documentele necesare pentru eliberarea formularului E112 sunt actul de identitate al beneficiarului (copie şi original pentru conformitate); actul de identitate (copie şi original) şi procura legalizată în cazul în care cererea este făcuta de altă persoană în numele beneficiarului; adeverinţă de salariat sau asigurat eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate (original); dosarul medical (copii ale documentelor medicale); raportul medical (model tipizat, în original); acceptul clinicii din statul membru UE unde urmează să se efectueze prestaţiile medicale, cu precizarea obligatorie a perioadei.

Mai multe pentru tine:
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică