Cincinalul şi incendiul: Tragedia de la Piatra Neamţ a fost precedată de alte două incidente grave, provocate tot de foc. Filmul evenimentelor de sâmbătă
0Derularea evenimentelor tragice care s-au petrecut în cazurile maternităţii Giuleşti (16 august 2010) şi cele din clubul Colectiv (30 octombrie 2015) s-a repetat, sâmbătă seară, la Piatra Neamţ, acolo unde 10 pacienţi internaţi la secţia ATI au murit la Spitalul Judeţean, iar medicul de gardă care a încercat să îi salveze din flăcări se zbate între viaţă şi moarte.
O echipă formată din procurori de la Parchetul General, poliţişti şi specialişti în investigarea incendiilor au demarat, duminică dimineaţa, cercetarea la faţa locului în cazul incendiului de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. Ancheta este condusă de procurorul Marius Iacob de la Parchetul General, cel care s-a ocupat în trecut de cercetările în cazul Colectiv sau incendiul de la Maternitatea Giuleşti.
Procurorii au deschis un dosar penal (deocamdată in rem) pentru ucidere din culpă în legătură cu împrejurările în care a izbucnit incendiul, la fel cum s-a întâmplat şi după tragediile care s-au petrecut la Maternitatea Giuleşti şi în cazul Colectiv.
Eugen Iancu, tatăl unui tânăr care a murit la spital în urma incendiului care a cuprins clubul bucureştean în data de 30 octombrie 2015, a scris pe Facebook că autorităţile nu au învăţat nimic în urma tragediei care a avut un bilanţ de 65 de morţi şi sute de oameni mutilaţi pe viaţă.
„Au trecut 5 ani şi povestea se repetă, Colectiv este din nou cu noi. De ce se întâmplă asta? Simplu, pentru că toţi cred că la Colectiv a fost o întâmplare nefericită. Nu domnilor, Colectiv a fost rezultatul nepăsării, corupţiei, lipsei de asumare, lipsei de exerciţiu, lipsei prevenţiei, hoţiei, ticăloşiei voastre. Nu aţi schimbat nimic si iată, focul loveşte din nou, moartea îşi ia din nou tributul”, a scris Eugen Iancu.
Maternitatea Giuleşti: pedepse blânde pentru vinovaţi
Cele trei incerndii s-au petrecut la câte 5 ani distanţă, au fost deschise anchete penale, apoi au urmat ccondamnări, însă respectarea normelor de protecţie la incendiu a rămas tot la nivelul anului 2010.
Pe 16 august 2010, trei nou-născuţi au murit în incendiul de la maternitatea Giuleşti, iar alţi trei au decedat la scurt timp din cauza rănilor suferite. Unsprezece bebeluşi au fost lăsaţi nesupravegheaţi pentru 12 minute de singura asistentă de serviciu. În jurul orei 18.30, un puternic incendiu izbucneşte în încăpere, iniţiat de un scurtcircuit produs la priza la care era conectat aparatul de aer condiţionat.
Pe 2 aprilie 2015, asistenta Florentina Cîrstea – cea care lipsea din salonul în care a izbucnit incendiul – a fost condamnată la doi ani şi două luni de închisoare. Ulterior, în 2019, femeia a câştigat un proces la CEDO împotriva statului român, iar instanţa de Stasbourg a reţinut că autorităţile i-au încălcat drepturile atunci când au arestat-o preventiv.
Prin aceeaşi decizie definitivă din 2015, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe fostul manager al maternităţii Giuleşti, Bogdan Marinescu, la 6 luni de închisoare cu suspendare.
Şeful Secţiei neonatologie, medicul Adrian Ioan Toma, a fost achitat, iar electricianul Gigel Oprea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.
Colectiv: Două dosare şi nicio condamnare definitivă
Pe 30 octombrie 2015, un alt incendiu de proporţii a cuprins Clubul Colectiv, cu un bilanţ de 65 de morţi şi sute de alte persoane grav rănite. În timpul anchetei, apoi pe parcursul procesului pe fond, inculpaţii au dat vina unul pe altul: patronii pe primar şi pe angajaţii ISU şi invers.
Două dosare au rezultat în urma tragediei şi niciunul nu este finalizat. În primul se judecă rolul pe care l-au avut patronii clubului, primarul Piedone şi funcţionarii din primărie, dar şi doi angajaţi ai ISU care trebuiau să se asigure că legea e respectată.
Foştii patroni – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – au primit în primă instanţă câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă.
Primarul Piedone a primit 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu pentru rolul jucat în eliberarea autorizaţiei de funcţionare, deşi nu era respectată legea. Primarul Piedone a câştigat un nou mandat de edil la Primăria Sectorului 5 cu sloganul de campanie „Ai grijă să nu te frigi!”. El a apărut la primul termen în apel cu mesajul „Nevinovat”, pe care şi l-a scris pe masca de protecţie.
De asemenea, patroana firmei de efecte pirotehnice a primit 12 ani şi 8 luni de închisoare, iar angajaţii ISU (care trebuiau să controleze clubul dar nu au făcut-o) au fost condamnaţi la 9 ani şi 2 luni de închisoare.
Al doilea dosar
Modalitatea în care au intervenit autorităţile după incendiul din Colectiv – intervenţia pompierilor, felul în care au fost repartizaţi răniţii în spitale şi modul în care aceştia au fost trataţi – face obiectul celui de-al doilea dosar Colectiv, însă ancheta este „împărţită” între Parchetului Militar şi Parchetul General.
În octombrie 2019 au fost chemaţi la audieri fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, precum şi şeful DSU, Read Arafat, însă de atunci procurorii nu au mai comunicat nimic cu privire la stadiul anchetei.
Infernul de la ATI Piatra Neamţ – filmul tragediei
Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 18.00, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ. La secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă – ATI – pentru pacienţii cu COVID-19 sunt internaţi 16 pacienţi, sedaţi şi legaţi la tuburile de oxigen care-i ajută să respire. De gardă este mediul anestezist Ioan Cătălin Denciu, împreună cu câteva asistente.
Ora 18.30. Un incendiu izbucneşte într-unul din cele două saloane unde se află pacienţii internaţi cu COVID-19, cel mai probabil din pricina unui scurt circuit la instalaţia electrică. Focul se propagă cu o viteză foarte mare. Medicul de gardă Ioan Cătălin Denciu, împreună cu asistentele încearcă să stingă incendiul cu ce au la îndemână, extinctoare mai ales, dar nu este suficient. Cei şase pacienţi aflaţi în salonul alăturat celui în care a izbucnit focul sunt evacuaţi de personalul medical. Doctorul Denciu intră în salonul incendiat pentru a salva un pacient intubat. Combinezonul din plastic cu care este echipat ia foc, iar flăcările îi ard jumătatea inferioară a corpului. Medicul suferă răni extinse pe 40% din corp, iar o asistentă este şi ea afectată.
Ora 19.00. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ anunţă că, în jurul orei 19.00, s-a primit un apel de incendiu la SJU Piatra Neamţ şi că pompierii au sosit la faţa locului în 5 minute. Incendiul era unul cu flacără deschisă şi degajare mare de fum. Pompierii intervin iniţial cu 5 autospeciale de stingere şi o autoscară, după care numărul mijloacelor de intervenţie a crescut la 35. Intervenţia a durat 20 de minute.
Un martor ocular declară că, în zona spitalului este multă agitaţie, multe maşini sunt parcate aiurea, împiedicând accesul pompierilor. Potrivit acestuia, la un moment dat, s-a produs o explozie care a pulverizat geamurile spitalului. După stingerea incendiului, pompierii pătrund în clădire şi scot din salonul incendiat mai mulţi pacienţi carbonizaţi cu tot cu paturi.
Spitalul trimite un comunicat potrivit căruia, sâmbătă seara, în jurul orei 18.30, a avut loc un incendiu care a afectat secţia de ATI. În acel moment şapte pacienţi erau declaraţi decedaţi, iar cel de-al optulea era în stare critică. Comunicatul vorbea despre transferul pacienţilor în viaţă către alte spitale.
Ora 20.50. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase iaşi, dr. Carmen Dorobăţ anunţă că mai mulţi pacienţi cu COVID-19, preluaţi de la Piatra Neamţ vor fi transferaţi la spitalul mobil de la Leţcani, iar medicul rănit la Iaşi. Bilanţul deceselor ajunge la 10 persoane, cu vârste cuprinse între 67 şi 86 de ani.
Ora 22.37. Apar primele imagini cu salonul incendiat de la Piatra Neamţ difuzate de Exploziv TV Neamţ. Se văd geamuri sparte, pereţi negri de fum, resturi carbonizate.
Ora 23.17. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru anunţă după sosirea în zonă că spitalul din Piatra Neamţ va trece în subordinea Ministerului Sănătăţii. „După cum ştiţi, un eveniment tragic aici la Spitalul din Piatra Neamţ – incendiu în secţia ATI SARS-CoV-2. Decese în rândul pacienţilor, un medic cu arsuri. Alte trei persoane din aparatul medical cu arsuri de gradul I şi II care necesită internarea. În acest moment se face transferul medicului ars, care acum este conştient, către Iaşi de unde va fi transportat către spitalul Floreasca în această noapte cu un avion sanitar. Ceilalţi 6 pacienţi se transferă în acest moment la Iaşi pentru tratament suport SARS-CoV-2”, a afirmat Nelu Tătaru după discuţia la Piatra Neamţ cu primarul şi managerul spitalului.
Ora 23.37. Presa străină, printre care Reuters, Associated Press, BBC, Al Jazeera, ABC, Deutsche Welle, relatează despre incendiu.
- „Un incendiu ucide zece persoane într-un spital COVID românesc”, transmite Reuters.
- „Zece persoane au murit într-un incendiu la o secţie de terapie intensivă pentru pacienţii cu coronavirus”, scrie Sky News.
- „România - Incendiu la o unitate de terapie intensivă pentru pacienţi cu COVID-19”, notează ABC News.
- „Covid - un incendiu la un spital ucide cel puţin 10 pacienţi infectaţi, scrie BBC.
- Site-ul Al Jazeera scrie despre incendiu, comentând: „Ţara cu 19 milioane de locuitori este una dintre cele mai sărace din Uniunea Europeană. Sistemul său sanitar precar suferă din cauza numărului insuficient de medici, în special în oraşele mici”.
- „Zece oameni mor în urma unui incendiu într-un spital românesc”, scrie Deutsche Welle.