Cinci adulţi şi un copil, intoxicaţi cu fum în incendiul dintr-un bloc din Drumul Taberei. Ancheta este în desfăşurare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci adulţi şi un copil au fost intoxicaţi cu fum în urma unui incendiu izbucnit luni dimineaţă într-un bloc de garsoniere din Drumul Taberei. Victimele au fost transportate la spital pentru investigaţii. Deocamdată, nu au fost stabilite cauzele producerii incendiului, ancheta fiind în desfăşurare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, apelul la numărul de urgenţă 112 a fost făcut la ora 05.40, iar când au ajuns echipele de intervenţie, flăcările ieşeau pe fereastra unei garsoniere de la etajul cinci al unui bloc de pe strada Crinul de Pădure.

Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere, şase ambulanţe şi două autoscări, focul fiind stins după aproximativ o oră, fără ca alte garsoniere să fie cuprinse de flăcări.

Daniel Vasile a precizat că în garsoniera care a luat foc locuiau două femei în vârstă, care au ieşit din locuinţă înainte de venirea pompierilor şi care aveau în casă foarte multe materiale textile.

Din cauza fumului produs, cele două femei, precum şi alţi trei adulţi şi un copil au fost intoxicaţi cu fum, fiind transportaţi la spitalele Floreasca şi Universitar. Potrivit unor surse apropiate anchetei, focul ar fi început de la o lumânare uitată aprinsă. Ancheta oficială este însă în desfăşurare.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online