Cetăţenii români evacuaţi din Afganistan ajung sâmbătă în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO MApN

Cetăţenii români care au fost evacuaţi din Afganistan vor ajunge, sâmbătă, în România, cu aeronava Forţelor Aeriene Române.

"Ministerul Afacerilor Externe informează că cetăţeni români care au fost evacuaţi din Afganistan ca rezultat al demersurilor Celulei de criză interinstituţionale, convocate în data de 13 august de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, sosesc în România astăzi, 21 august, la bordul aeronavei Forţelor Aeriene Române", a transmis MAE.

Potrivit sursei citate, aeronava Forţelor Aeriene Române care a evacuat, în aceste zile, cetăţeni români şi străini de pe Aeroportul Internaţional din Kabul va ateriza în jurul orei 13:00, la Baza 90 Transport Aerian.

Vineri seară, MAE anunţa că al treilea zbor la Kabul al aeronavei militare de transport româneşti s-a desfăşurat în bune condiţii, astfel că au fost evacuaţi cei 14 cetăţeni români transferaţi în aeroport şi 4 cetăţeni bulgari.  

Pe lângă personalul militar al aeronavei s-a aflat la bord şi o echipă consulară mobilă a MAE, pregătită să acorde asistenţă de specialitate.

Ulterior, aeronava militară românească a aterizat la Islamabad şi l-a preluat şi pe cetăţeanul român evacuat în cursul dimineţii de 20 august pentru a fi transportat spre ţară. Primul cetăţean român evacuat în ziua anterioară a decis să plece deja din Islamabad cu un zbor de linie. De la Islamabad, aeronava va face deplasarea spre România.

Conform sursei citate, cel de-al 15-lea cetăţean român care mai dorea evacuarea, angajat al unui program ONU, a informat Celula de criză interinstituţională că nu poate ajunge la aeroport din cauza situaţiei de securitate. Celula de criză interinstituţională va continua să acţioneze pentru a identifica opţiuni de evacuare a acestuia cu aeronave ale unor state partenere, în măsura în care condiţiile de securitate vor permite accesul cetăţeanului român în aeroport.

"După cum a informat anterior, Celula de criză interinstituţională a validat şi contactat un număr de foşti colaboratori ai trupelor române pe perioada desfăşurării misiunii acestora în Afganistan, studenţi bursieri ai statului român cu studii în derulare sau care au fost acceptaţi la studii în România, precum şi jurnalişti afgani, care şi-au manifestat dorinţa de a fi evacuaţi în România. Celula de criză i-a informat cu privire la coordonatele zborului de astăzi, dar, din cauza condiţiilor de securitate extrem de dificile din zona aeroportului internaţional din Kabul, din păcate aceşti cetăţeni afgani nu au reuşit să ajungă în incinta aeroportului. Şi în cazul acestora, Celula de criză interinstituţională va continua să acţioneze pentru a identifica opţiuni de evacuare. În acest scop, Celula de criză interinstituţională evaluează permanent, împreună cu partenerii internaţionali, evoluţia situaţiei din Afganistan", preciza MAE.

Anterior, MAE anunţa că un grup de 14 cetăţeni români a ajuns în incinta aeroportului din Kabul şi urma să fie evacuat, după ce noaptea trecută a fost preluat un alt român şi dus la Islamabad. La acel moment, grupul nu a putut ajunge la aeroport, din cauza situaţiei securitate din capitala afgană.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta