Cetățeni români, dați în urmărire de Rusia pentru că luptă de partea Ucrainei

0
Publicat:

Peste 700 de voluntari străini implicați în respingerea invaziei ruse din Ucraina, printre care și cetățeni români, au fost dați în urmărire de Rusia lui Putin.

FOTO Shutterstock

Un anunț în acest sens a fost publicat marți dimineață de biroul de presă al Comitetului de Investigații din Rusia, unul dintre mijloacele de reprimare ale regimului Putin. Comunicatul se referă la voluntari din cinci țări, și anume Norvegia, Noua Zeelandă, Polonia, România și Țările de Jos.

Anterior, în iulie 2023, Ministerul Apărării de la Mocova a susținut că a identificat 11.675 de mercenari din 84 de țări care s-au angajat în lupte de partea Ucrainei începând cu 24 februarie 2022, ziua declanșării invaziei ruse din ordinul lui Vladmir Putin. Potrivit Moscovei, cele mai mari grupuri sunt din Polonia (peste 2.600), Statele Unite și Canada (900 sau mai mult) și Georgia (peste 800).

Pe de altă parte, Direcția Principală de Informații (HUR) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării a anunțat că Legiunea Internațională pentru Ucraina este formată din voluntari din peste 50 de țări.

„Legiunea a reunit voluntari din peste 50 de țări. În rândurile unității HUR se află luptători experimentați, veterani ai forțelor de operațiuni speciale și ai altor unități militare din Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Danemarca, alte țări din Europa, Asia, Africa și America de Sud”, a subliniat HUR, care nu a dezvăluit efectivul unității formate din luptători străini.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea