Cetăţean tunisian, declarat persoană „indezirabilă“ de Curtea de Apel Bucureşti din cauza legăturilor cu grupările teroriste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO- Arhiva Adevărul

La sesizarea SRI, Curtea de Apel Bucureşti a dispus declararea ca persoană indezirabilă a cetăţeanului tunisian B.O. pentru o perioadă de 10 ani, pentru motive ce ţin de implicarea în activităţi adiacente terorismului, potrivit unui comunicat transmis de SRI.

B.O a ajuns în România în anul 2008, ca student al Univeristăţii Politehnice Bucureşti, unde a absolvit studii de licenţă şi masterat. Ulterior, B.O a rămas legal în ţara noastră ca urmare a căsătoriei cu un cetăţean român, de care s-a separat însă în 2016.

 În acelaşi an, suspectul a intrat în atenţia SRI deoarece acesta traversa un proces accelerat de radicalizare religioasă islamică. În aceeaşi perioadă, B.O. a fost indicat inclusiv de parteneri externi ai SRI ca făcând parte dintr-o reţea care asigura finanţare pentru organizaţia teroristă DAESH. În urma măsurilor informativ-operative derulate, s-a stabilit că respectivul a derulat activităţi care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale. Concret, B.O. s-a remarcat prin radicalizarea religioasă şi activităţi de propagandă în favoarea DAESH derulate în mediul virtual, susţinând supremaţia islamului şi incitând la jihad global.

De asemenea, în cadrul cooperării derulate la nivelul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), au fost confirmate semnalările partenerilor externi cu privire la implicarea cetăţeanului tunisian în tranzacţii repetate pentru sprijinirea financiară a organizaţiei teroriste.

La propunerea SRI, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti care, în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin.3 din OUG nr 194/12.12.2002, privind regimul străinilor în România, a dispus măsura declarării ca indezirabil celui în cauză, pentru implicarea în fapte care, potrivit art. 3 lit. i şi “I” din Legea 51/2001 (republicată), constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale. Ca urmare a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, străinul a fost luat în custodie publică de către Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări, în vederea îndepărtării de pe teritoriul naţional.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită