Cetăţean norvegian acuzat de un prejudiciu total de peste 2 milioane de euro, prins la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă DIICOT

Un cetăţean norvegian căutat pentru fraude economice după ce ar fi creat un prejudiciu toal de peste 2 milioane de euro a fost prins la Bucureşti. Bărbatul este acuzat că, în decurs de aproape şapte ani, ar fi indus în eroare instituţii de credit, precum şi rude şi cunoştinţe, de la care s-ar fi împrumutat cu sume de bani, pretinzând că este reprezentantul unei organizaţii secrete de informaţii.

„La data de 4 mai 2022, poliţiştii Serviciului Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R., în urma unei acţiuni ENFAST, au depistat, în municipiul Bucureşti, un bărbat, de 40 de ani, cetăţean norvegian, împotriva căruia autorităţile judiciare norvegiene au emis un mandat european de arestare pentru comiterea de fraude economice", anunţă IGPR.

Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie 2015 - noiembrie 2021, folosind documente false, ar fi indus în eroare instituţii de credit şi persoane fizice (rude, cunoştinţe), de la care s-ar fi împrumutat cu sume de bani, erijându-se în reprezentantul unei organizaţii secrete de informaţii, care va folosi banii pentru diverse cauze umanitare, bani pe care însă şi i-ar fi însuşit.

Prejudiciul cauzat astfel a fost de 1.230.000 de euro. De asemenea, în perioada ianuarie 2015 - septembrie 2021, folosind fără drept datele de logare în aplicaţiile de online banking ale unor membri de familie, ar fi transferat de pe conturile acestora, în contul său, mai multe sume de bani, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.140.000 de euro. 

Bărbatul a fost condus la sediul Direcţiei de Investigaţii Criminale, pentru a fi audiat de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a dispus reţinerea acestuia, pentru 24 de ore. 

Ulterior, un judecător din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a luat, faţă de bărbat, măsura arestării provizorie, pentru 15 zile, în vederea predării.

E.N.F.A.S.T. (European Network of Fugitive Active Search Teams - Reţeaua Europeană a Unităţilor de Căutare Activă a Urmăriţilor) înglobează toate structurile naţionale de „Urmăriri”, pentru a realiza o cooperare mai strânsă între statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte localizarea, arestarea şi predarea persoanelor urmărite în baza mandatului european de arestare.

Reţeaua ENFAST a devenit operaţională la data de 01.10.2012 şi reprezintă o reţea informală de contacte şi un grup de cooperare, în toate aspectele legate de găsirea şi arestarea urmăriţilor internaţional.

Scopul proiectului ENFAST este acela de a spori gradul de securitate în interiorul Uniunii Europene, prin creşterea eficienţei în activitatea de urmărire şi arestare a infractorilor  urmăriţi internaţional.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”