Cerbul de Aur Junior merge la Mioveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cerbul de Aur Junior merge la Mioveni

Câştigătorul celei de-a patra ediţii a Cerbului de Aur Junior, care a avut loc la Piatra Neamţ, este Ion Moise Bădulescu, un băiat de 11 ani din localitatea Mioveni, judeţul Argeş.

„Nu mă aşteptam să câştig, pentru că a fost o competiţie foarte strânsă“, a spus băiatul. A primi aproape 10 pe linie. „Cu o singură excepţie, adică un 9,95, Ionuţ a primit de la juriu numai note de 10“, a declarat viceprimarul Ana Monda, unul dintre cei 11 membri ai juriului.

În premieră, au fost acordate trofeele Cerbul de Argint şi Cerbul de Bronz. Primul trofeu a fost cucerit de Iuliana Puşchilă (13 ani), din Mangalia, iar al doilea i-a revenit Danielei Nicolae (15 ani), din Giurgiu.

Juriul a avut o misiune dificilă, întrucât micii concurenţi au fost foarte bine pregătiţi. „Pentru că departajarea se făcea foarte greu, a trebuit să jurizăm cu zecimale. Cât despre organizare, nu am ce să reproşez şi chiar mi-aş dori ca ediţia de anul viitor să o ţinem tot aici, chiar la nivel internaţional“, a spus compozitorul Dan Dimitriu, directorul concursului.

Evenimentul s-a desfăşurat pe o scena amenajată la Ştrandul Tineretului şi au participat 67 de copii. 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort