Cei trei bărbați acuzați de incendierea casei lui Keir Starmer se vor prezenta în fața instanței în 2026

0
Publicat:

Stanislav Carpiuc, românul acuzat de atacul asupra lui Keir Starmer și ceilalți doi cetățeni ucraineni complici se vor prezenta în fața intanței în aprilie 2026, a stabilit un tribunal din Londra care a analizat cazul.

Cei trei au comis o serie de atacuri incendiare/FOTO: X

Roman Lavrynovych, un cetățean ucrainean în vârstă de 21 de ani, este acuzat de trei infracțiuni de incendiere cu intenția de a pune viața în pericol. Conaționalul său Petro Pochynok, 34 de ani, și Stanislav Carpiuc, 26 de ani, născut în Ucraina dar cu cetățenie română, sunt acuzați de complicitate la incendiere, scrie Reuters.

Lavrynovych și Carpiuc au fost prezenți vineri prin videoconferință la tribunalul Old Bailey din Londra, unde judecătoarea Bobbie Cheema-Grubb a stabilit ca procesul să aibă loc pe 27 aprilie anul viitor. Pochynok nu a fost prezent la audiere.

Carpiuc a fost arestat pe 17 mai de pe aeroportul Luton din Londra de către ofițerii de contraterorism din cadrul Unității de operațiuni speciale din regiunea de est. Bărbatul a fost arestat de ofițerii antitero din cadrul Unității Speciale de Operațiuni din Regiunea de Est și a fost dus în custodia poliției din Londra.

Arestarea are legătură cu trei incidente: un incendiu provocat la un vehicul în zona NW5 pe 8 mai, un incendiu la intrarea unei proprietăți din zona N7 pe 11 mai și un incendiu la o locuință din NW5 în dimineața zilei de 12 mai.

Stanislav Carpiuc, cetățean român, a fost acuzat de conspirație împreună cu Roman Lavrinovici, în vârstă de 21 de ani, și alte persoane necunoscute pentru a deteriora prin incendiere bunuri aparținând altei persoane, cu intenția de a deteriora bunurile și cu intenția de a pune în pericol viața altei persoane.

Premierul Starmer deține în continuare casa din Kentish Town, care a fost afectată de incendiul de luni, dar în imobil nu se afla nimeni în acel moment. Fotografii de la fața locului arată urme evidente de ardere la intrare.  

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani