Cei patru poliţişti acuzaţi că şi-au sechestrat şi torturat un coleg aflat sub acoperire au fost trimişi în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patru ofiţeri ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa au fost trimişi în judecată pentru sechestrarea şi torturarea unui coleg FOTO Adevărul

Cei patru ofiţeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa acuzaţi că şi-au sechestrat şi torturat un coleg, investigator sub acoperire, în momentul în care acesta ar fi încercat să le vândă un plic sub pretextul că ar fi o substanţă stupefiantă, au fost trimişi în judecată. Dosarul a fost înaintat magistraţilor Curţii de Apel Constanţa.

Procurorii susţin că în noaptea dintre 2 şi 3 mai, cei patru ofiţeri BCCO se aflau într-o acţiune de combatere a traficului de droguri în zona unul club din Mamaia, în timp ce în aceeaşi zonă se afla şi un investigator sub acoperire. Acesta din urmă i-ar fi abordat pe cei patru, oferindu-le spre vânzare un plic care, susţinea el, ar fi conţinut substanţe stupefiante.

Ofiţerii, spun procurorii, i-ar luat acestuia portofelul şi telefoanele mobile, după care l-ar fi condus pe investigator în camera sa de hotel, pe care ar fi percheziţionat-o ilegal. Mai mult, susţin anchetatorii, cei patru ar fi luat şi 2.700 de lei din respectiva încăpere.

Poliţistul sub acoperire a fost dezbrăcat şi torturat în parcarea clubului din Mamaia

Cei patru au realizat însă că victima lor ar putea fi un poliţist sub acoperire,astfel că au început să îl tortureze pentru a-şi mărturisi funcţia, se arată în comunicatul procurorilor. Totodată, în timp ce îl băteau cu pumnii în cap, cei patru i-ar fi explicat acestuia că este pedepsit pentru „lipsa de loialitate” faţă de ceilalţi colegi, poliţişti şi ei. 

După ce a fost bătut crunt, investigatorul ar fi fost dezbrăcat în parcarea clubului şi lovit peste picioare cu bâta. Mai mult, susţin anchetatorii, cei patru ofiţeri au proferat ameninţări la adresa investigatorului şi a familiei sale şi au ajuns chiar să-i pună arma la tâmplă, simulând apăsarea trăgaciului.

Ofiţerii Brigăzii pentru Combaterea Crimei Organizate au încetat violenţele după o oră şi jumătate, abia după ce investigatorul şi-a recunoscut funcţia. Pe urmă, cei patru ar fi mers apoi la serviciu şi ar fi întocmit un proces de constatare ce cuprindea o serie de menţiuni false referitoare la acţiunea lor privind investigatorul sub acoperire.

Cei patru vor fi judecaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de tortură, lipsire de libertate în mod ilegal, dar şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție