Cei 15 inculpaţi în dosarul Romprest care erau în arest la domiciliu, puşi sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florian Walter, patronul Romprest, este cercetat într-un dosar separat FOTO Mediafax

Cei 15 inculpaţi judecaţi în dosarul Romprest pentru evaziune fiscală şi spălare de bani şi aflaţi în arest la domiciliu din luna octombrie au fost puşi sub control judiciar printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Ploieşti, transmite Mediafax.

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au decis, miercuri, să schimbe măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar pentru 15 inculpaţi din dosarul Romprest, judecaţi pentru evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 4,5 milioane de euro.

Decizia Curţii de Apel Ploieşti este definitivă.

Cele 15 persoane au fost arestate preventiv în luna mai, apoi au fost plasate în arest la domiciliu la începutul lunii octombrie.

La sfârşitul lunii mai, 18 persoane au fost trimise în judecată de către procurorii DIICOT Ploieşti în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani în care este implicată compania Romprest, controlată de Florian Walter, iar în cazul acestuia procurorii au dispus continuarea cercetărilor într-un dosar separat.

Cele 18 persoane sunt acuzate de evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, printre acestea numărându-se şi unul dintre finanţatorii clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, Nicolae Capră. Totodată, SC Compania Romprest Service SA apare ca parte responsabilă civilmente în acest caz.

Florian Walter este suspectat că a iniţiat şi coordonat o grupare suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, operaţiuni financiare în care este implicată Compania Romprest Service, alături de alte societăţi comerciale, între care unele considerate firme-fantomă.

Potrivit procurorilor, în perioada 2012-2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanţ de tranzacţii comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forţa de muncă folosită în oraşele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autorităţile publice locale.

Anchetatori au stabilit că mare parte dintre angajaţii firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica şi a deduce banii plătiţi muncitorilor, Romprest încheia contracte cu alte firme, care la rândul lor încheiau contracte cu alte societăţi, până se ajungea la "un eşalon patru".

Unele dintre firmele implicate în lanţul comercial fictiv sunt administrate de unul dintre finanţatorii echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, Nicolae Capră, şi de soţia acestuia, Cristina Capră.

Conform anchetatorilor, relaţiile comerciale dintre firmele lui Capră şi cea a lui Walter nu au legătură cu forţa de muncă folosită de Romprest, ci cu materialele folosite. Astfel, Romprest ar fi cumpărat, fictiv, câteva mii de tone de clorură de sodiu de la o firmă administrată de Cristina Capră, care achiziţionase, tot doar în acte, clorura de sodiu de la firma soţului ei, Nicolae Capră, care o cumpărase, la rândul său, de altă firmă controlată tot de el. Scopul tranzacţiei ar fi fost acela de a raporta în contabilitate cheltuieli pentru a reduce baza de impozitare.

Prejudiciul produs bugetului de stat este în valoare totală de 4,5 milioane de euro, reprezentând impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă suma de 60.494.600 de lei (echivalentul a 14 milioane de euro) supusă procesului de reciclare. Anchetatorii au instituit măsuri asigurătorii până la concurenţa sumei de 18 milioane de euro.

În 19 mai, Tribunalul Prahova a emis un mandat internaţional de urmărire pe numele lui Walter Florian, el fiind, de altfel, dat în consemn începând din 6 mai. Anterior, judecătorii Tribunalului Prahova au emis un mandat de arestare în lipsă pe numele omului de afaceri.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani