Nicolae Ceaușescu a dat Bacalaureatul la 47 de ani, când a devenit președinte. Ce note a luat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Documentele au fost făcute publice de Arhivele Naționale ale României, făcând parte din Colecția ”Nicolae Ceaușescu”.

Diploma de Maturitate obținută de Nicolae Ceaușescu FOTO: Arhivele Naționale

În luna noiembrie a anului 1965, fostul președinte al României, Nicolae Ceaușescu, s-a adresat cu o cerere către ministrul Învățământului de atunci, prin care solicita echivalarea studiilor ca urmare a absolvirii Școlii Superioare de Partid ”Ștefan Gheorghiu”. 

Practic, Ceaușescu solicita susținerea examenului de Maturitate, Bacalaureatul de astăzi, la puțin timp după ce a devenit șeful statului. Dictatorul comunist a susținut examenul la limba română și la matematică, la ambele probe fiind notat cu 10.

Noi documente privitoare la școlarizarea lui Nicolae Ceaușescu, păstrate la Arhivele Naționale ale României

Recent, Arhivele Naționale ale României și-au îmbogățit patrimoniul cu documente școlare referitoare la Nicolae Ceaușescu, mărturii importante pentru istoria comunismului românesc.

Documentele au fost integrate în Colecția Nicolae Ceaușescu păstrată de instituția noastră și vor fi accesibile în curând prin Sala de studiu a Serviciului Arhive Naționale Istorice Centrale din București”, potrivit paginii de Facebook a Arhivelor Naționale.

La examenul de limba română, Ceaușescu a avut de rezolvat două subiecte,  „Caracterizarea poeziei lui Mihai Eminescu” și „Valoarea operei poetice a lui Vasile Alecsandri” în vreme ce la ”matematici” a avut de rezolvat tot două subiecte.

Născut într-o familie săracă, devenit cizmar de tânăr, după primele patru clase, Ceauşescu s-a orientat mai mult pe munca de „revoluţionar de profesie“ decât pe meseria învăţată în adolescenţă.

Cu rare excepţii, cum sunt cele două perioade în care a mers să studieze la Academia Militară „Mihail Frunze“ din Moscova, Ceauşescu e preocupat de pregătirea sa.

O întorsătură vor lua lucrurile după venirea sa la putere. În martie 1965, imediat ce a ajuns la conducerea statului român, Ceauşescu a pus mâna pe carte. Se zvonea că ambii soţi iau lecţii private acasă şi sunt elevi conştiincioşi, cu caiete şi cărţi învelite în hârtie albastră, arată Maria Dobrescu în volumul „La curtea lui Ceauşescu. Dezvăluiri despre viaţa de familie a cuplului prezidenţial“.

În decembrie acelaşi an, primul şcolar al ţării a primit o diplomă de Bacalaureat de la Şcoala Medie Numărul 10 „Zoia Kosmodemianskaia“. 

Anul următor, în 1966, studentul Ceauşescu îşi prezenta deja teza de licenţă: „Unele probleme ale dezvoltării industriale în România în secolul al XIX-lea“. Ideile ar fi fost ale lui, iar alţii l-ar fi ajutat numai la aşternerea lor pe hârtie, susţine Paul Niculescu-Mizil în „O istorie trăită“.

Cu aceeaşi lucrare a obţinut şi diploma de doctor, şi titlul de preşedinte de onoare al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a RSR (20 februarie 1970). 

În perioada 1973-1975, comunistul primeşte nu mai puţin de şapte titluri de Doctor Honoris Causa din partea Universităţilor din Bucureşti (1973), Bogota (1973), Lima (1973), Beirut (1974), Bahia Blanca (1973), Nisa (1975), Quezon (1975) şi Yucatan (1975).

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa