Ce ţări îşi redeschid turismul în urma avansului luat de vaccinări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atena se pregăteşte de sosirea turiştilor FOTO Shutterstock

Datorită campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus, tot mai multe ţări europene, şi nu numai, primesc fără carantină turiştii care au fost vaccinaţi sau au fost testaţi negativ pentru COVID-19, iar în viitorul apropiat îşi vor deschide frontierele şi alte ţări, se arată într-o analiză a portalului cipriot Sigma Live.

Astfel, Israelul, care este înaintea tuturor celorlalţi în cursa globală de vaccinare, este gata să primească din nou turişti de la sfârşitul lunii mai. Călătorii trebuie să se conformeze cerinţelor autorităţilor, inclusiv prin prezentarea unor dovezi privind vaccinarea şi a unor teste de diagnostic negative, arată portalul Sigma Live

Grecia a ridicat carantina obligatorie pentru călători, încercând o deschidere-pilot a pieţei turistice, înainte de inaugurarea oficială a sezonului turistic pe 14 mai. Concret, Grecia anulează carantina obligatorie de şapte zile pentru călătorii din UE, Regatul Unit, Statele Unite, Serbia, Israel şi Emiratele Arabe Unite. Cu toate acestea, vizitatorii trebuie să deţină un certificat de vaccinare sau un test negativ pentru COVID-19 realizat cu 72 de ore înainte de sosirea în ţară.

La rândul ei, Portugalia se pregăteşte să primească turişti începând cu 17 mai, cu condiţia să fi fost vaccinaţi împotriva COVID-19, să aibă un test recent pentru coronavirus negativ sau să aibă anticorpi împotriva SARS-CoV-2. Insula Madeira acceptă deja turişti pe baza dovezii vaccinării lor.

La fel ca aproape toate statele membre UE, Spania nu impune restricţii de călătorie cetăţenilor europeni şi cetăţenilor Spaţiului Economic European. Cu toate acestea, ţara, precum şi regiunile, care sunt responsabile pentru politica de sănătate, modifică adesea măsurile în funcţie de evoluţia pandemiei. Unele zone, cum ar fi Mallorca şi restul Insulelor Baleare, sau părţi din Spania continentală, nu mai sunt considerate zone cu risc, iar rezervările sunt în continuă creştere. 

În Croaţia pot intra toate persoanele vaccinate împotriva COVID-19 începând cu 1 aprilie. De asemenea, orice turist care prezintă un test molecular negativ sau poate dovedi că a trecut prin boală şi a dezvoltat anticorpi, cel puţin în ultimele şase luni (condiţiile certificatului verde digital european), poate trece graniţa ţării.

Frontierele Islandei s-au deschis deja pentru turiştii străini. Călătorii trebuie să demonstreze că au fost vaccinaţi pentru COVID-19 şi vor fi scutiţi de regulile privind carantina.

Şi micul stat insular Malta, care avansează într-un ritm rapid cu vaccinările, se pregăteşte să primească turiştii începând cu luna iunie. 

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein