Ce soluţii tehnice are Tudorel Toader pentru a „îndrepta abuzurile din justiţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudorel Toader / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea / 10 dec 2018

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a anunţat miercuri seară, în contextul deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) cu privire la protocoalele dintre Parchet şi SRI, că Parlamentul sau Guvernul urmează să adopte acte de natură juridică care să permită îndreptarea abuzurilor din justiţie.

„Trebuie îndreptate abuzurile. Nu e suficient să ne spună Curtea Constituţională că a fost încălcată Constituţia. Ce facem cu rezultatele, cu deciziile definitive pronunţate pe baza protocoalelor sau de complete nelegal constituite? Trebuie să găsim remediul, pentru că într-un stat de drept nu poţi să-i spui românului: Dle, asta e. Nu putem spune asta e! Soluţia este adoptarea unei reglementări juridice pentru îndreptarea acestor abuzuri”, a precizat ministrul.

Justificarea ministrului Justiţiei este problematică şi ar reprezenta un pas periculos, în opinia experţilor în drept, în condiţiile în care un astfel de act ar interveni peste autoritatea instanţelor şi ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat. „În primul rând hotărârea CCR de miercuri este una ce ridică mari probleme, din motive ce ţin de o depăşire a prerogativelor sale. Pe de altă parte, ideea unei soluţii legislative este doar consecinţa firească a acestui demers iniţiat de Florin Iordache. Având în vedere acest fundal, şi imposibilitatea de a clasa hotărârile definitive ale instanţelor, un act normativ în acest sens este singura soluţie rămasă pentru aceştia. Un astfel de act însă, prin care să se intervină peste autoritatea hotărârilor judecătoreşti ar constitui un pas grav, fiind încălcat astfel echilibrul şi separaţia puterilor în stat”, este de părere Ioan Stanomir, profesor de drept constituţional la Universitatea Bucureşti. 

Reamintim că miercuri CCR a admis sesizarea Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict între Parlament şi Ministerul Public care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor. Curtea a precizat însă că decizia în cauză nu produce efecte asupra sentinţelor definitiv pronunţate, ci instanţele şi Parchetul General vor verifica doar cauzele aflate în curs cu privire la încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa organului de urmărire penală. Altfel spus, judecătorii constituţionali subliniază faptul că decizia CCR se aplică doar cauzelor aflate în curs de soluţionare (urmărire penală şi trimitere în judecată), în care nu există o sentinţă definitivă.

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti vor verifica în cauzele pendinte în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală şi vor dispune măsurile legale corespunzătoare”, arată CCR.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”