Ce obiecte de artă mai fură românii

Fără o „tradiţie“ grozavă în domeniu, hoţii români sunt totuşi şi iubitori de artă. Când nu fură din muzeele din Olanda, infractorii autohtoni se mulţumesc şi cu produse ceva mai la îndemână: busturi, furculiţe, farfurii, sfeşnice, cădelniţe, potire, ba chiar şi un clopot

Zilele trecute, o ştire senzaţională făcea deliciul presei internaţionale. Trei tineri, din localitatea Măcin, judeţul Tulcea, România, fuseseră implicaţi în ceea ce ziarele străine au catalogat, cu o sintagmă deja uzată, ca fiind „Marele Jaf“. În numai două minute, bărbaţii au furat, dintr-un muzeu din Olanda, şapte tablouri în valoare totală de aproximativ 300 de milioane de euro. Curios fapt, mai ales pentru nişte persoane care în localitatea natală erau cunoscuţi ca fiind, mai degrabă, nişte escroci mărunţi.

Nu mai puţin spectaculoasă era şi lista obiectelor de artă furate. Citind numele autorilor de acolo, pare că ai parcurge bibliografia unui curs de pictură clasică. Concret, printre tablourile furate se numărau „Tête d'Arlequin“ de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune“ de Henri Matisse, „Waterloo Bridge“ şi „Charing Cross Bridge“ de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée“ de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan“ şi „Woman with Eyes Closed“ de Lucian Freud.

Caracterul uşor comic al întregii acţiuni a fost confirmat, la câteva zile după furt. Neavând relaţiile necesare pentru ca obiectele furate să poată fi convertite în bani, dar şi îngrijoraţi de forţele de poliţie impresionante, aflate pe urmele lor, infractorii români au fost suprinşi, într-o interceptare telefonică, declarând că intenţionează să incendieze tablourile furate.

Tot acest fiasco poliţienesc, cu nişte români transformaţi în obiectivul unei acţiuni criminalistice transfrontaliere, pare însă desprins dintr-o glumă ceva mai extinsă şi veche. Gluma hoţilor autohtoni în căutare de obiecte de valoare artistică.

Ce s-a mai furat şi ce se mai fură în România, în domeniul artelor frumoase? Avem o „tradiţie“ în acest sens, sau vorbim doar despre incidente vagi, ce au loc sporadic? Şi, mai ales, cum reacţionează poliţiştii români în faţa acestor veritabile provocări ale meseriei?

Picturile, la putere

Potrivit unei statistici din 2010, peste 2800 de obiecte de artă, multe făcând parte din patrimoniul cultural naţional, au fost furate în România, după 1990. IGPR afirmă că tablourile sunt obiectele de artă cele mai vânate de către hoţi. Nu mai puţin de 909 picturi, multe dintre ele purtând semnături de autori celebri români şi străini, fuseseră furate până în anul 2007. Un alt loc favorit al hoţilor de obiecte de artă erau bisericile, de unde erau furate icoane, cruci, sfeşnice, cădelniţe, candele, potire. Chiar şi un clopot.

Puţine dintre aceste obiecte erau recuperate şi înapoiate proprietarilor de drept. Dovada stă chiar pe pagina de „Obiecte furate“ a Poliţiei Române. Potrivit acesteia, cele mai valoroase lucrări furate în România, de negăsit încă, sunt: tabloul „Lacivitate“, autor Alfred Kubin (400.000 de euro) şi lucrarea „ Special no. 21 Paolo Duro Canyon“, de Georgia O'Keefe (500.000 de dolari). Pe lângă acestea, pe lista Poliţiei mai pot fi regăsite picturi din perioada Renaşterii, „Răstignirea lui Iisus“, al lui Paul din Ung, realizat în anul 1419, sau „Calul Troian“, pictat de autorul italian Giuseppe Arcimboldo, în jurul anului 1550.

Totuşi, cele mai vizate de hoţi sunt tablourile autorilor români: Petraşcu („Aur şi argint“, „Natură moartă cu fructe“, „Vas cu flori“), Grigorescu („Ţăran breton“), Th. Pallady ( „Nud de femeie“), sau Tuculescu („Pictură abstractă“).

În acest caz, ce vă rămâne de făcut dacă v-a fost furată o operă de artă din colecţia personală? Să sunaţi la poliţie, numărul de telefon 112, desigur. Dacă aveţi norocul ca hoţii să fie mai puţin pricepuţi şi să nu aibă deja traseul pe care ar urma să fie valorificate operele, sau să fie nerăbdători şi să facă vreo greşeală, sunt şanse de recuperare. Altfel, reclamaţia va sta pe site-ul Poliţiei Române, chiar şi pentru decenii.

Un inventar absurd

Furtul bustului „reprezentându-l pe dr. Frumuşianu“, descris pe situl Poliţiei Române

Adevărata măsură a infracţionalităţii româneşti în domeniul artelor frumoase este dată însă de parcurgerea integrală a secţiunii „Obiecte furate“, de pe situl Poliţiei Române. Pe lângă caracterul de neînţeles al unor lucruri sustrase de prin galerii sau colecţii personale (capete de cuţite, farfurii, linguri, furculiţe sau cuţite), izul amatoristic al întregii afaceri este dat şi de descrierea pe care poliţiştii o fac obiectelor dispărute.

Aşadar, pe lista respectivă se găsesc, pe lângă icoane şi tablouri clasate în patrimoniul cultural naţional, şi picturi precum cea reprezentându-l pe Iisus Hristos, caracterizată de specialiştii poliţişti astfel: „Pictură în ulei pe pânză, reprezentând un bărbat cu barbă şi păr lung, din profil, identificat cu Iisus Hristos“.

Acelaşi tip de descriere, desprins parcă din portretul robot al unui criminal în serie, poate fi regăsit şi în cazul unui bust, furat din plină stradă, în centrul îndrăgitei staţiuni Călimăneşti. „Statuie - bust din alamă, reprezentându-l pe dr. Frumuşianu, primul director medical al staţiunii Călimăneşti, având barbă cu mustăţi, un nas proeminent, calviţie, umeri retezaţi şi care poartă o haină cu rever, cămaşă, cravată cu nod“.

În rest, potrivit listei amintite, românii fură de toate. Sau cam tot ce consideră a fi obiecte de artă: monumente funerare, busturi de pe morminte, săbii, brichete, bijuterii în formă de fluturi sau biserici din miniatură, confecţionate din argint.