Ce măsuri a luat Ministerul Justiţiei pentru dezvoltarea sistemului penitenciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce sindicatele din Penitenciare au venit, vineri, la Ministerul Justiţiei cu o listă de revendicări, ameninţând cu proteste, ministrul Tudorel Toader a anunţat pe Facebook ce măsuri au fost luate în perioada februarie-decembrie 2017 pentru dezvoltarea sistemului penitenciar.

Potrivit datelor prezentate de Tudorel Toader, în ceea ce priveşte infrastructura, se arată că a fost aprobată, pentru Penitenciarul Berceni, achiziţia unui studiu de fezabilitate, destinat construirii unui penitenciar cu o capacitate de 1.000 de locuri, respectiv P47-Berceni, în prezent fiind în curs de desfăşurare procedura de achiziţie a Contractului de servicii de proiectare pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru P47-Berceni.

În cazul Penitenciarului Unguriu, prin Hotărârea de Guvern nr. 791/2017, s-a aprobarea trecerea imobilelor din administrarea Ministerului Apărării Naţionale (MAPN) în administrarea Ministerului Justiţiei, pentru ANP, în scopul transformării în penitenciar, cu o capacitate de 900 locuri. A fost încheiată procedura de preluare a acestor imobile de la MApN.

De asemenea, s-a stabilit înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie Penitenciară, instituţie care să asigure formarea personalului din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
În ce priveşte partea de finanţare se precizează că a fost adoptat de către Guvern, la data de 5 decembrie 2017, Memorandumul cu tema Decizie privind oportunitatea finanţării infrastructurii fizice a sistemului penitenciar român, printr-un proiect finanţat din fonduri externe rambursabile.

Un alt punct se referă la bugetul pe anul 2018, fiind alocate fonduri pentru demararea lucrărilor de investiţii în vederea creării a 5.110 noi locuri de detenţie, în perioada 2019-2023.

Cu privire la îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, se arată că se află în dezbatere publică proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii numărul 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Totodată, se menţionează şi despre majorarea cu 10% a salariilor funcţionarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar începând cu 1 octombrie 2017, suplimentarea cu 1.000 de posturi a schemei de personal pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor prin modificarea Hotărârii de Guvern numărul 652/2009, încadrarea a 1.756 de noi angajaţi în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a unităţilor subordonare (media ultimilor ani este de aproximativ 400 de noi angajaţi/an) şi utilizarea unui sistem unic de salarizare la nivelul sistemului penitenciar, începând cu luna octombrie prin implementarea unei aplicaţii dezvoltată în regie proprie de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, se notează că au fost create 170 locuri noi de cazare (realizate prin transformarea unor spatii existente) şi au fost modernizate 200 de locuri, iar prin lucrările de reparaţii curente şi întreţinere au fost amenajate 2351 de locuri de detenţie.

De asemenea, se menţionează despre achiziţionarea a 13 noi mijloace de transport pentru transferul deţinuţilor şi construirea de spaţii socio-educative în 8 unităţi penitenciare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort