Video Ce i-a determinat pe susținătorii AUR să vină la protestele din București de la sute de kilometri distanță

0
Publicat:

Mitingul organizat de AUR în Capitală nu a fost numeros, însă George Simion s-a bucurat de o baie de mulțime. Cei mai mulți dintre participanți au venit și să îi ureze la mulți ani fostului candidat Călin Georgescu. 

La protestul AUR, organizat în Capitală, au participat oameni din mai multe județe. Ei i-au cântat fostului candidat „La mulți ani” și au scandat pentru reluarea turului II. 

Tonul a fost dat în fața sediului AEP. Oficial, protestul a fost organizat începând cu ora 16.00, iar programul indica că, din fața sediului AEP, participanții urmau să plece în marș spre Piața Victoriei, însă unii dintre ei s-au strâns încă de la ora 12.00 în Piața Constituției. Și acolo au rămas până seara.

Trafic blocat

Cei care s-au strâns la AEP au plecat, la ora 17.00, spre sediul Guvernului oprind traficul. Mașinile nu au putut circula pe direcția Piața Universității-Piața Victoriei. Blocați în mașini, șoferii se uitau cu speranță spre cer unde se adunau norii. Poate o ploaie sănătoasă îi gonea acasă pe susținătorii AUR. Insă valul de steaguri nu a ținut însă cont nici de ploaia care a început. Cu pelerine, umbrele și pancarte cu mesajele „Democrație” și „Respect pentru democrație”, oamenii au ajuns în fața Guvernului, unde au strigat „unitate”, „libertate”, „turul doi înapoi” și „vrem alegeri libere”. 

Având experiența protestului izbucnit în centrul Capitalei după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, Jandarmeria a anunțat că a luat măsuri sporite de securitate, pentru prevenirea oricăror incidente. 

Protestul de miercuri a fost însă unul mult mai calm, în ciuda scandărilor strecurate printre urările de la mulți ani și demisiile cerute din fruntea Guvernului. Spre seară, în mijlocul protestatarilor și-a făcut apariția George Simion, care a profitat de moment să facă o baie de mulțime, fiind primit în stilul lui Călin Georgescu. Venirea sa a fost anunțată la microfon, iar în momentul în care a ajuns în Piața Victoriei, George Simion a mers direct către mulțimea de oameni pentru a da mâna cu protestatarii.

Șeful AUR, venit direct de la summitul ECR organizat la Cluj-Napoca, s-a oprit să discute și cu presa. Înconjurat de pază și de microfoane, a făcut un tur prin fața protestatarilor, în timp ce mulțimea îi striga numele. Participanții au profitat să-și verse oful. „Am venit pentru reluarea turului II, pentru că ni s-a furat dreptul de a vota, ne-au încălcat dreptul constituțional și dreptul la libera exprimare. Și ne dorim turul II înapoi”, a spus o femeie. 

Alți protestatari, veniți din țară, s-au lăudat că au fost prezenți la toate protestele. Un domn la 60 de ani s-a plâns însă că a dat 100 de lei pe autocar. Dar: „Am cheltuit banii ăștia pentru că ni s-a luat dreptul de a vota și de a gândi liber”, a spus el. 

O femeie a venit la protest alături de fiica sa adolescentă. A mărturisit că principala motivație a fost ziua lui Călin Georgescu. „Dar nu doar asta. Am venit astăzi pentru unitate națională, pentru alegeri libere, pentru restabilirea democrației în România, care ne-a fost furată prin reluarea alegerilor. Vrem în primul rând reluarea turului II, a spus femeia. 

La câțiva metri distanță, doi bărbați, colegi de muncă, au venit împreună din Ploiești. Aveau pe umeri steagul României și se ascundeau de ploaie sub umbrele.  

„Ne-am lăsat treaba. Aveam o grămadă de treabă astăzi și am zis hai la miting. Nu am avut nicio organizare. Am fost și la mitingurile USR-ului”, a mărturisit unul dintre ei. 

„L-a votat poporul” 

Bărbatul a spus că nu l-a votat pe Călin Georgescu, însă a venit la miting pentru că acum consideră că s-a făcut o nedreptate, iar instituțiile statului că nu au oferit explicații și consideră că cineva trebuie să plătească. 

„S-au fraudat alegerile, au fost furate. S-a comis cea mai mare nedreptate de la Revoluție încoace. (...) Dacă era nazist cum spun ei, legionar cum spun ei, băi l-a votat poporul. E alegerea poporului. Comunist dacă era, nu știu, orice. Asta e democrația, votul primează nu altceva, nu contează. Asta a votat majoritatea”, a explicat bărbatul. 

Bărbatul a povestit că a fost la mai multe mitinguri organizate de USR, partid pentru care a strâns și semnături, dar de care este nemulțumit acum. A venit la ultimele proteste în Piața Victoriei pentru susținerea lui Călin Georgescu, iar ultimul miting la care a participat a fost cel dinaintea respingerii candidaturii, când a fost prezent și fostul candidat suveranist. 

În privința ingerințelor Rusiei în alegerile din România, el a precizat că nu vede ce interes ar avea Moscova în țara noastră. „Nu au rușii treabă cu noi, ce să ne ia, sărăcia? Au ei destule ale lor acolo”, este de părere omul.