CCR discută Legea de exonerare a personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii de exonerare a personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială.

FOTO Shutterstock

Şeful statului a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea actului normativ 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, informează Administraţia Prezidenţială.

"Legea 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială prevede că personalul ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice aplicabile anterior datei de 31 martie 2018 este exonerat de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială încasate în temeiul unor acte administrative sau clauze ale contractelor/acordurilor colective de muncă în vigoare la data plăţii acestor drepturi, sume considerate a fi încasate nelegal şi pe care personalul menţionat mai sus trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte structuri sau instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii", se arată în sesizare.

Prin art. I. pct. 1 din legea în forma trimisă iniţial la promulgare - dispoziţiile art. 1 din Legea pentru modificarea Legii 78/2018 se modificau în sensul extinderii sferei destinatarilor legii, de prevederile acestei legi urmând să beneficieze şi personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor ale căror bugete sunt prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, se menţionează în document.

Astfel, spune preşedintele Iohannis, ar fi intrat sub incidenţa acestor prevederi acele autorităţi şi instituţii ale căror bugete se regăsesc în una dintre următoare categorii: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice sau bugetul fondurilor externe nerambursabile.

Totodată, şeful statului arată că se prevedea exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor potrivit prevederilor art. 76 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare sau din asistenţă socială, sume considerate a fi încasate nelegal şi pe care personalul trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte structuri sau instituţii cu atribuţii de control al unor prejudicii.Conform sesizării, pe 4 noiembrie 2020, preşedintele României a formulat cerere de reexaminare prin care au fost semnalate Parlamentului: impactul bugetar negativ al legii, lipsa corelării cu alte acte normative, ignorarea rolului Curţii de Conturi prin înlăturarea protecţiei bugetului public naţional asigurate prin norme de natură penală în cazul nerecuperării prejudiciilor constatate de Curtea de Conturi potrivit art. 64 din Legea 94/1992, precum şi dispoziţiile privind sfera beneficiarilor legii din perspectiva tratamentului diferenţiat şi a impactului bugetar.

"Legea supusă controlului de constituţionalitate are un nou conţinut, în urma reexaminării, în condiţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie. Astfel, Parlamentul a extins sfera beneficiarilor legii şi cu privire la personalul din administraţia publică locală. De asemenea, forul legislativ a adăugat aprobarea exonerării de la plată şi pentru sumele reprezentând alte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar", indică Iohannis.   

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"