CCR, despre primele de final de mandat: „Niciunul dintre judecători nu a solicitat și nu a primit vreo sumă de bani”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a României (CCR) susține că niciunul dintre cei trei judecători care își termină mandatul nu a solicitat primă.

Judecătorii CCR FOTO: Mediafax

Reacția CCR vine în urma informațiilor apărute în spațiul public potrivit cărora cei trei judecători de la Curtea Constituţională a României (CCR), care îşi termină mandatul, ar urma să primească indemnizaţii de 180.000 de lei, drept primă de pensionare. 

„În virtutea competențelor prevăzute de Legea nr.361/2023 privind personalul Curții Constituționale și în calitate de ordonator principal de credite, Secretarul general al Curții are obligația informării lunare a președintelui și a Plenului Curții Constituționale cu privire la operațiunile efectuate în această calitate, sens în care prezintă Plenului Curții informări, note și/sau referate legate de execuția bugetară, inclusiv cu privire la stadiul aplicării legilor cu referire la orice aspecte care privesc bugetul instanței de contencios constituțional”, a transmis CCR, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în ședința administrativă a Plenului Curții din data de 1 iulie 2025, Secretarul general a înaintat o notă referitoare la situația drepturilor prevăzute de art.71 alin.(5) din Legea nr.47/1992.

„Plenul a decis ca orice măsură luată de Secretarul general în calitate de ordonator principal de credite să se deruleze potrivit legii și cu avizul expres al Ministerului Finanțelor.  Plenul nu a luat nicio decizie și nicio hotărâre cu privire la drepturile prevăzute de art.71 alin.(5) din Legea nr.47/1992.  Mai mult, niciunul dintre judecătorii al căror mandat se încheie în luna iulie 2025 nu a solicitat și nici nu a primit vreo sumă de bani având ca temei prevederile art.71 alin.(5) din Legea nr.47/1992”, a precizat CCR.

Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, 2 iulie, că „primele de pensionare" pe care le solicită judecătorii de la Curtea Constituţională deși sunt legale pot fi considerate, în contextul actual, „imorale”.

Din câte ştiu este o prevedere care este trecută în legislaţia care ţine de Curte. Dacă ar fi să fac un comentariu, ele sunt legale, dacă au bani să le dea, cel puţin în contextul actual cred că sunt imorale”, a spus Bolojan.

Legea de funcționare a CCR arată, la articolul 71, alineatul 5, că judecătorii CCR au dreptul la plata a șase salarii nete în momentul în care li se termină mandatul.

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă