CCR a stabilit termen pentru sesizarea împotriva Codului Administrativ pe 21 ianuarie. Pensiile speciale ale primarilor intră în vigoare pe 1 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a stabilit abia pentru 21 ianuarie primul termen de dezbatere a sesizării formulate de Avocatul Poporului împotriva Codului Administrativ adoptat prin ordonanţă de urgenţă de fostul Guvern Dăncilă, potrivit unui comunicat de presă transmis de CCR.

Deşi sesizarea a fost depusă la finalul lunii august, abia după patru luni a fost stabilit termenul de judecată, în condiţiile în care pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene intră în vigoare de la 1 ianuarie.

Avocatul Poporului, funcţie ocupată de Renate Weber (ALDE), a ridicat pe 28 august o excepţie de neconstituţionalitate la CCR legată de ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea Codului Administrativ, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Avocatul Poporului invocă trei motive în sesizarea de neconstituţionalitate: OUG nu respectă cerinţele prinvind delegarea legislativă, contravine cerinţelor Constituţiei privind mandatul reprezentativ şi afectează regimul instituţiilor fundamentale ale statului.

Prevederea care a stârnit însă cele mai multe controverse este legată de pensiile speciale acordate primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene. Ei urmează să primească pensii speciale lunare, în plus faţă de cele normale, care se calculează ca procent din indemnizaţia brută, primită atunci când sunt în funcţii, ceea ce duce la sume importante, pe care Guvernul ar urma să le acopere din banii tuturor contribuabililor. Impactul bugetar anual este de 150 de milioane de lei, conform vicepremierului Daniel Suciu.

Aleşii locali, începând din 1992 încoace, ar urma să primească o pensie specială calculată astfel: 0,4% din salariul lunar brut (aproape dublu decât netul) înmulţit cu numărul de luni petrecute în funcţie. Limita maximă pentru acest calcul este de 3 mandate, adică 12 ani de mandat.

Foşti primari din toată ţara notifică instituţiile că vor pensii speciale

USR a transmis, joi, pe pagina de Facebook, că primari şi viceprimari din întreaga ţară au început să notifice primăriile şi consiliile judeţene că vor pensii speciale, pentru unităţile mici efortul financiar fiind considerabil. ”Pensiile speciale sunt o hoţie, o inechitate, o nedreptate”, susţine USR, care cere premierului să emită o Ordonanţă de Urgenţă pentru eliminarea acestor pensii care, altfel, ar intra în vigoare în 20 de zile, anunţă news.ro.

”Foştii primari şi viceprimari din ţară au început să notifice primăriile că vor pensii speciale, cele care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2020 din cauza ordonanţei de urgenţă din Codul Administrativ la începutul lui iulie. Pensiile speciale sunt o hoţie, o inechitate, o nedreptate”, a scris, joi, USR pe pagina de Facebook.

La rândul său, deputatul Ionuţ Moşteanu a precizat că PSD a dat ordonanţa de urgenţă pe Codul Administrativ, ”după ce CCR a declarat neconstituţional proiectul lor din Parlament”.

”Avocatul Poporului a atacat ordonanţa la CCR, însă CCR nu a dat încă un termen. Şi e puţin probabil să mai facă ceva până la finalul anului. Foştii primari şi viceprimari au început să notifice primăriile - vezi foto. Mii de foşti primari şi viceprimari vor cere primăriilor pensia specială şi pentru unele primării de comune mici, efortul financiar e considerabil. Îmi spunea un primar că, în loc să asfalteze un kilometru de drum comunal la anul, va trebui să plătească pensiile unor foşti primari care nu au făcut nimic pentru comunitate”, a scris, la rândul său, Ionuţ Moşteanu pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare