CCR a declarat neconstituţională întreruperea prescripţiei răspunderii penale. Predoiu: Nici Parlamentul nu a reuşit să corijeze această lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a menţionat, referitor la decizia Curţii Constituţionale de a declara neconstituţional un articol din Codul Penal care permite procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe, că nici Parlamentul nu a reuşit să corijeze această lege.

„Acest articol a mai fost în examenul CCR în 2018. A fost pronunţată atunci o decizie de neconstituţionalitate cu o anumită critică. Timp de patru ani, nici Parlamentul nu a reuşit să corijeze această lege. Noi avem la minister un proiect de lege care urmează să fie promovat, în perioada imediat următoare. Este în consultare cu Comisia Europeană şi ne vom adresa şi acestui articol. Nu pot face, în acest moment, speculaţii până nu vedem motivaţia CCR. Cunoaşteţi politica mea de a nu comenta dosare în curs şi în niciun caz nu pot să fac o gafă de a oferi vreuneia sau alteia din părţi vreun argument pe baza declaraţiei ministrului Justiţiei. Din punct de vedere al ministerului, care este iniţiatorul iniţiativei legislative, vom adapta, dacă este necesar, proiectul în curs şi fiecare să îşi facă atribuţiile", a explicat Cătălin Predoiu, citat de Agerpres.

   

Curtea Constituţională a României a admis, joi, o sesizare referitoare la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale. 

”Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”. Întrucât sintagma „oricărui act de procedură în cauză” era neclară, imprevizibilă şi incoerentă, Curtea Constituţională, prin Decizia nr.297 din 26 aprilie 2018, a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză” din cuprinsul dispoziţiilor art.155 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională. Potrivit prevederilor Constituţiei si a Legii de organizare, această decizie era obligatorie, în sensul că legiuitorul trebuia să ia măsuri pentru înlocuirea acestei sintagme şi stabilirea unor condiţii clare prin care să se poată dispune întreruperea prescripţiei răspunderii penale, prin introducerea unor termeni univoci cu privire la condiţiile şi termenul întreruperii prescripţiei. Din 2018 şi până în prezent, nu a fost luată nicio măsură, astfel încât prevederea „cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea ” a rămas neterminată şi inaplicabilă. În aceste condiţii, prin decizia prezentă s-a declarat neconstituţional textul rămas în vigoare. Urmează că legiuitorul să ia în sine măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Deciziei nr. 297 din 2018 şi a prezentei decizii. Menţionăm încă o dată că în mod incorect şi nejustificat se reţine că prin decizia noastră am fi eliminat instituţia întreruperii prescripţiei penale”, transmite CCR.

Mai multe pentru tine:
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Mihai Trăistariu o face praf pe Andreea Bălan după ce aceasta a ajuns în juriul Eurovision! „Nu ar trece nici de preselecții dacă ar concura!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu