CCR a decis că sintagma „pretenţiile părţii civile” din Legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale este neconstituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Unsplash

Curtea Constituţională a admis marţi, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „pretenţiile părţii civile”, cuprinsă în dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară modificării prin Legea 55/2021, este neconstituţională.

Prin urmare, „Curtea a constatat că aplicarea cauzei de reducere a pedepsei reglementată de Legea nr.241/2005 poate fi condiţionată de către legiuitor, printre altele, de plata voluntară şi în integralitate a prejudiciului cauzat, iar nu de plata pretenţiilor părţii civile. Îndeplinirea condiţiei referitoare la acoperirea integrală a pretenţiilor părţii civile este indisolubil legată de cuantumul acestora, neputând fi influenţată de stabilirea cuantumului prejudiciului de către procuror. Din această perspectivă se poate constata că partea civilă este liberă să solicite pretenţii într-un cuantum mult mai mare sau mult mai mic decât cuantumul prejudiciului stabilit de procuror. Acest fapt determină fie crearea unui impediment de natură să împiedice acoperirea sumei respective şi implicit a aplicării cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă, fie crearea unei situaţii de natură a avantaja anumiţi inculpaţi. Or, deşi cauza de reducere  a pedepsei este reglementată de către legiuitor, prin corelarea îndeplinirii uneia dintre condiţii de cuantumul „pretenţiilor părţii civile” se ajunge la situaţia în care aplicarea acestui beneficiu este condiţionată de comportamentul persoanei vătămate/de manifestarea de voinţă a părţii civile”, arată comunicatul de presă al instituţiei.

Potrivit sursei citate, „prin această modalitate de reglementare, legiuitorul a conferit persoanei vătămate/părţii civile din procesul penal o poziţie privilegiată, simpla manifestare de voinţă a acesteia din urmă putând determina posibilitatea aplicării sau neaplicării cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă, ceea ce contravine dreptului la un proces echitabil şi principiului potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, reglementate de prevederile art.24 şi art.124 alin.(2) din Constituţie”. 

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete