Cazul poliţistului pedofil: cum au dovedit anchetatorii că a agresat o fetiţă şi în 2012. Parchetul Capitalei desfiinţează afirmaţiile ministrului Carmen Dan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Stan a fost arestat Inquam Photos / George Călin / 8 ian 2018

După ce a fost identificat în cazul agresării sexuale a celor doi copii din Drumul Taberei, agentul Eugen Stan a ajuns principalul suspect într-un alt caz care a avut loc în 2012. Este vorba de agresarea sexuală a unei fetiţe de şapte ani. În acelaşi timp, Parchetul Capitalei anunţă că se desfăşoară urmărirea penală in rem pentru agresarea, în 2009, a unui minor, contrazicând-o astfel pe Carmen Dan, care a spus că aceste fapte s-ar fi prescris.

Agresiunea din 2012 a avut loc în ziua de 22 octombrie, în jurul orei 14:00, în incinta unui bloc din sectorul 6. Agentul Eugen Stan a acostat-o pe fetiţă şi a agresat-o în lift şi pe scările dintre etajele 4 şi 5 ale imobilului. Conform anchetatorilor, Stan a pupat-o pe gură şi a luat-o în braţe pe fată şi, folosind forţa, a obligat-o să-i atingă organul sexual.

La vremea respectivă, cazul a fost semnalat poliţiei, şi ancheta a fost demarată. Concret, în acest dosar, începând cu data de 24 octombrie 2012, au fost efectuate numeroase acte de urmărire penală în vederea identificării autorului.

În primul rând, ca şi cazul agresării celor doi copii, au fost vizionate imaginile surprinse de zeci de camere de supraveghere instalate în zona comiterii faptei, iar imaginile care îl surprindeau pe Eugen Stan în zona şcolii Sfântul Andrei din sectorul 6, aflată în promixitatea locului săvârşirii faptei, au fost difuzate către mass-media, acestea rulând în repetate rânduri, pe toate posturile de televiziune.

Şi atunci au fost distribuite fotografii ale autorului la unităţile de poliţie din Bucureşti, în vederea prezentării acestora populaţiei (la nivelul Poliţiei Capitalei, a fost întocmit şi un plan de acţiune care viza securizarea perimetrului instituţiilor de învăţământ din Bucureşti).

Foarte important, cum în 2012 agresorul a ejaculat, s-a luat decizia ca o serie de probe biologice ridicate de pe hainuţele fetei să fie trimise la expertiză genetică. Aşa a şi fost stabilit profilul agresorului.

Din păcate, la acea vreme, nimeni nu l-a putut identifica după imaginle publicate. Mai mult, în perioada 2012- 2017 au fost efectuate expertize genetice 15 persoane ale căror semnalmente sau profil personal corespundeau cu cele ale autorului faptei. Rând pe rând, expertizele au arătat că printre cei 15 nu se află şi autorul.

Apoi, au fost verificate în bazele de date circa 300 de persoane care corespundeau profilului autorului şi au fost verificate 70 de informaţii primite de la public sau lucrători de poliţie.

În plus, au fost analizate aproximativ 150 de dosare penale cu obiect similar înregistrate la parchetele din Municipiul Bucureşti (soluţionate sau în curs de cercetare). 

În urma acestei analize a fost identificată o cauză având ca obiect o infracţiune de natură sexuală cu victimă minoră şi autor necunoscut. Cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar după efectuarea urmăririi penale împreună cu Serviciul Omoruri, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a unui inculpat în vârstă de 65 de ani (denumit în mass-media ”Spionul pedofil”), care ulterior a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea  a şapte infracţiuni de natură sexuală comise faţă de victime cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani.

În fine, dosarul a rămas cu autor necunoscut până în 8 ianuarie 2018, când Institutul Naţional de Criminalistică a efectuat o expertiză prin care a fost stabilit profilul genetic al lui Eugen Stan şi s-a constatat că acest profil genetic corespunde cu cel evidenţiat în urma expertizării unor probe biologice ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului, cu privire la o faptă de agresiune sexuală comisă la data de 22 octombrie 2012.

 Cum e contrazisă categoric şefa de la Interne

Cât priveşte un caz şi mai vechi in care este suspectat acelaşi agent, dosar despre care Carmen Dan, ministrul Internelor, ar fi spus ca este prescris, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşt a precizat, într-un comunicat, că în această cauză se desfăşoară în continuare urmărirea penală.

Carmen Dan a cerut demisia şefului Serviciului Omoruri, Radu Gavriş (cel care criticase în trecut propunerile PSD-ALDE de modificare a Codurilor Penale), afirmând că pentru un dosar din 2009, în care este suspectat acum poliţistul pedofil, faptele s-ar fi prescris. 

"I-am cerut la un moment dat dl Despescu să aibă o discuţie şi cu şeful Serviciului Omoruri, cu dl Gavriş, pentru modul în care s-au gestionat dosarele din 2009 şi până în prezent. Aflăm acum că cel din 2009 s-a prescris. Această abordare de ascundere în spatele unor verificări, cercetări sau dosare ale Parchetului îmi dă credinţa că nu vom putea face paşi înainte în a rezolva problemele de sistem, cel puţin nu în formula aceasta", spunea Carmen Dan.

Parchetul Bucureşti o contrazice însă pe şefa de la Interne.  "În ceea ce priveşte faptele comise de inculpatul S.E., cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inclusiv cu privire la eventuala implicare a acestuia în fapte similare.

Precizăm faptul că în cauză se desfăşoară urmărirea penală şi cu privire la o infracţiune de agresiune sexuală comisă în anul 2009 faţă de o victimă minoră (urmărirea penală fiind începută în rem), faptă pentru care este necesară completarea probatoriului. 

În contextul celor menţionate, considerăm nejustificate opiniile exprimate în spaţiul public care denaturează sau ignoră aspecte importante privind cercetările efectuate în cauză", se arată într-un comunicat al Parchetului.

Mai multe pentru tine:
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet