Câţi poliţişti vor asigura ordinea publică de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
50.000 de poliţişti, mobilizaţi cu prilejul Sărbătorilor

Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste 50.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri care să asigure ordinea publică în perioada sărbătorilor de Paşte, în special în zonele aglomerate, în staţiunile turistice şi în zona bisericilor.

Concret, Ministerul Afacerilor Interne spune că media zilnică va fi de 25.000 de forţe de ordine. Acestea vor acorda o atenţie sporită zonelor aglomerate, staţiunilor turistice şi celor peste 18.000 de lăcaşuri de cult unde se preconizează un aflux de persoane.

Ministerul precizează că în următoarele zile, în întreaga ţară sunt programate aproximativ 900 de manifestări religioase şi evenimente cultural-artistice şi sportive la care sunt aşteptate peste 1,2 milioane de persoane, astfel că echipajele de ordine publică ale Poliţiei vor fi suplimentate cu 22 la sută faţă de dispozitivele curente.

1.500 de poliţişti rutieri, zilnic, în stradă

În fiecare zi vor fi mobilizaţi, în medie, 1.466 de poliţişti rutieri pe drumurile din ţară, care vor acţiona cu aproximativ 300 de aparate radar. De asemenea, poliţiştii rutieri vor beneficia şi de sprijin aerian, fiind pus la dispoziţie un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie, care va monitoriza traficul de pe DN1, DN2 şi DN6, cu posibilitatea reconfigurării traseelor în funcţie de situaţia de la sol.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române va transmite informări periodice pentru şoferi privind eventuale probleme în trafic, zone aglomerate şi rute ocolitoare, mai spune MAI.

6.800 de jandarmi montani la datorie

De asemenea, aproximativ 330 de jandarmi montani vor fi pregătiţi să intervină în sprijinul turiştilor şi 6.800 de jandarmi vor patrula în zonele aglomerate şi turistice.

Zilnic vor fi pregăţi să intervină 5.200 de pompieri, 525 de echipaje SMURD şi 820 de ambulanţe pentru a acorda primul-ajutor medical şi pentru a asigura transportul la unităţile spitaliceşti, dar şi şapte elicoptere, în cazul urgenţelor.

La nivelul Poliţiei de Frontieră au fost suplimentate echipajele de la punctele de trecere cu 30 la sută, astfel că, în această perioadă, peste 4.200 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”