Cătălin Voicu, condamnat la 7 ani de închisoare pentru abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Voicu a primit o nouă condamnare pentru abuz în serviciu

Fostul senator PSD Cătălin Voicu a primit o nouă condamnare pentru corupţie. Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, vineri, pe Voicu la 5 ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de intervenţii la conducerea Electrica şi Electrica Serv pentru ca o firmă să primească preferenţial contracte. Pedepsa este contopită cu o alta, rezultând 7 ani. Decizia nu este definitivă.

Cătălin Voicu a solicitat judecătorilor schimbarea încadrării juridice, dar cererea a fost respinsă.

Instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, a constatat că legea penală mai favorabilă pentru Cătălin Voicu este Codul penal de la 1969 şi l-a condamnat la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată.

Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti a constatat că această faptă este concurentă cu cea pentru care Voicu a fost condamnat, în 2013, la şapte ani de închisoare şi a dispus ca fostul senator să execute pedeapsa cea mai grea, de şapte ani de închisoare. Instanţa a mai dispus ca pedeapsă complementară interzicerea dreptului de a alege şi de a fi ales în organele puterii de stat, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie publică, pe o perioada de trei ani de la data executării pedepsei principale.

Instanţa a menţinut liberarea condiţionată a lui Voicu pentru pedeapsa de şapte ani de închisoare, decisă în februarie 2016, după ce fostul senator a executat aproape trei ani de închisoare.

Judecătorul a menţinut măsura confiscării de la Voicu a sumelor de 200.000 de euro şi 119.000 de lei.

Prin aceeaşi decizie, instanţa a dispus ca Voicu, împreună cu ceilalţi inculpaţi din dosar, să plătească societăţii Servicii Energetice Moldova despăgubiri civile de 5.284.893 de lei, echivalent a aproape 1.4 milioane de euro.

Sentinţa poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o deciziei definitivă în acest dosar.

Trimis în judecată în 2014

Cătălin Voicu a fost trimis în judecată, în acest dosar, în noiembrie 2014. Alături de acesta, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au mai trimis în judecată pe Nicolae Coroiu, fost director general al SC Electrica SA, acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată

O altă persoană judecată a fost Petru Andronache, la data faptelor director comercial al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice (SISE) Moldova. Acesta a fost acuzat de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată.

Aceeaşi acuzaţie i-a fost adusă şi lui Radu Dan Floarea, acţionar majoritar la SC Tech Safety SA.

Ultimul dintre cei trimişi în judecată a fost Ion Dumitru Măruţă, acţionar şi administrator al SC Tech Safety SA, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.

„În calitate de director general al SC Electrica SA, inculpatul Coroiu Nicolae, în perioada 2004-2005, a dispus funcţionarilor din subordine, iar inculpatul Andronache Petru, director comercial al SISE Moldova a acţionat în consecinţă, în vederea efectuării de achiziţii publice de echipament individual de protecţie şi echipament de lucru în valoare totală de 14.750.685 lei (fără TVA) de la SC Tech Safety SA, fără a exista necesitatea acestor achiziţii, la un preţ supraevaluat şi cu încălcarea prevederile OUG 60/ 2001 modificată şi a regulamentelor interne“, se arăta în rechizitoriu.

DNA preciza că în vederea realizării achiziţiilor respective nu s-a organizat sau derulat vreo procedură de achiziţie publică, furnizorul a fost desemnat prin încredinţare directă, fără a exista vreo selecţie şi nu a existat o negociere, preţul fiind stabilit potrivit propriilor interese ale furnizorului, acesta fiind mult supraevaluat.

Cătălin Voicu a solicitat în intervenţii directe la directorul general al Electrica SA, Coroiu Nicolae, şi la directorul economic al Electrica Serv SA acordarea de contracte firmei SC Tech Safey SA pentru livrarea de produse din domeniul protecţiei muncii, în condiţiile în care societăţile beneficiare (Electrica SA, Electrica Serv SA, SISE Moldova) aveau produse pe stoc peste necesar şi la preţuri supraevaluate de la acelaşi furnizor.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare