Cartele prepay vor putea fi cumpărate doar cu buletinul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul Dăncilă a decis marţi să interzică vânzarea de cartele telefonice tip prepay către persoane care nu prezintă şi cartea de identitate. Măsura va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2020.

Începând cu 1 ianuarie 2020, orice cartelă prepay nu va mai putea fi comercializată decât prin identificarea cu buletinul a utilizatorului final. 

Între 1 ianuarie şi 1 septembrie 2020, autorităţile şi operatorii de telefonie vor desfăşura o campanie de informare a posesorilor de cartele achiziţionate anterior fără buletin, iar dacă aceştia nu se vor înregistra până la 1 septembrie 2020 în sistemele de telefonie mobilă, cartelele respective nu vor mai funcţiona.

„Prin actul normativ adoptat azi se instituţie obligaţia furnizorilor de servicii de telefonie mobilă pentru care plata se face în avans de a furniza serviciul numai după ce au colectat datele de identificare ale utilizatorului cartelei SIM, care va beneficia de respectivele servicii. Cu alte cuvinte, cartelele PrePay vor fi furnizate doar după ce persoanele care le achiziţionează prezintă actele de identificare”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la finalul şedinţei Executivului.

Potrivit ordonanţei de urgenţă adoptată marţi de către Executiv, cei care deţin deja cartele PrePay sau care le achiziţionează până la finalul anului au la dispoziţie 8 luni pentru a transmite datele de identificare. „În ceea ce priveşte utilizatorii care au deja prepay, inclusiv cei care achiziţionează o cartelă până la dată 31 decembrie 2019, aceştia vor avea 8 luni la dispoziţie, adică până la 1 septembrie 2020, pentru a transmite datele de identificare. În acest sens, furnizorii de telefonie mobilă, împreună cu autorităţile, vor iniţia campanii de informare”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

La începutul lunii august, secretarul de stat Raed Arafat a anunţat un set de 14 masuri pentru îmbunătăţirea sistemului de urgenţă 112, problema cartelelor prepay fiind ridicată în contextul numărului mare de apeluri false. 

„A fost făcută o analiză pe primele 6 luni ale acestui an de către colegii de la STS şi, din cele 47,70% apeluri non-urgente efectuate în cursul celor 6 luni anul 2019, 52,86% au fost abuzive, iar 81% din cele abuzive au fost realizate de pe cartele PrePay, unde nu s-a putut identifica apelantul sau proprietarul", a declarat acesta. 

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că furnizorul de telefonie mobilă va divulga numele şi datele proprietarului cartelei prepay doar în cazul apelării numărului 112. „Deci numai când se apelează numărul 112, atunci furnizorul de telefonie mobilă divulgă numele şi datele proprietarului cartelei Prepay. Aşa este prevăzut în ordonanţa de urgenţă, care este propusă ca draft în acest raport”, a completat Arafat.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă