Carmen Dan: După ce am sesizat DNA, în zilele următoare vom iniţia şi o acţiune în instanţă pe tema stadionului Dinamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat, marţi, că în perioada următoare ministerul va începe şi o acţiune în instanţă privind anularea asocierii dintre Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, aflat în subordinea ministerului, şi Asociaţia Club Sportiv FC Dinamo, condusă de Nicolae Badea.

"Astăzi am avut o nouă întâlnire cu grupul de lucru la MAI pe tema stadionului Dinamo. După ce în urmă cu 30 de zile am sesizat DNA, în zilele următoare vom iniţia şi o acţiune în instanţă. Subiectul rămâne în atenţia mea pentru că îmi doresc ca stadionul Dinamo să fie modernizat, iar acest obiectiv este unul prioritar pentru noi", a scris Carmen Dan, marţi, pe pagina sa de Facebook

Carmen Dan anunţa la sfârşitul lunii mai că Ministerul Afacerilor Interne va începe demersurile pentru anularea asocierii dintre Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, aflat în subordinea ministerului, şi Asociaţia Club Sportiv FC Dinamo, condusă de Nicolae Badea, şi va cere ANAF accelerarea pocesului de insolvenţă a asociaţiei.

Potrivit ministrului, asocierea dintre Clubul Sportiv Dinamo şi ACSFC Dinamo a produs pagube de peste patru milioane de euro pentru club şi că scopul asocierii a fost unul "exclusiv financiar, de interes privat”.

În 16 iunie, ministrul Carmen Dan a anunţat că a trimis Direcţiei Naţionale Anticorupţie concluziile controlului cu privire la modul în care a fost realizată asocierea dintre CS Dinamo şi Asociaţia FC Dinamo. Ea a precizat că raportul de control a fost trimis la DNA, iar în paralel juriştii ministerului vor acţiona şi în plan civil, "pentru a rupe această situaţie păguboasă pentru Clubul Sportiv Dinamo şi pentru Ministerul Afacerilor Interne”.

"Dacă timp de 15 ani responsabilii din acest minister au acceptat o situaţia confuză, în care patrimoniul statului să fie la dispoziţia şi în beneficiul unui grup restrâns de persoane, acum a venit momentul să scoatem adevărul la lumină. Acest moment a fost generat de nevoia de a urgenta predarea stadionului Dinamo către Compania Naţională de Investiţii, în vederea modernizării sale. Am crezut că acest demers va fi unul firesc şi că interesul major al statului va fi înţeles de către toţi. Nu a fost aşa, de aceea am demarat o serie de verificări pentru clarificarea situaţiei”, susţinea Dan.

Raportul Corpului de control al ministrului Afacerilor Interne relevă faptul că ACSFC Dinamo, asociaţia controlată de Nicolae Badea, a fost înfiinţată şi nu “s-a desprins niciun moment din structura MAI”. Totodată, semnatarii raportului solicită promovarea unui proiect de Hotărâre de Guvern, prin care să se retragă bunurile atribuite CS Dinamo, care sunt obiectul asocierii cu ACSFC Dinamo.

Din concluziile raportului reiese că MAI ar urma să iniţieze o nouă HG pentru retragerea bunurilor atribuite Clubului Sportiv Dinamo, aflat în subordinea sa.

”Analizarea la nivelul Colegiului MAI a situaţiei prezentate şi a oportunităţii promovării unui proiect de Hotărâre de Guvern, prin care să se dispună retragerea atribuirii către CS Dinamo Bucureşti a bunurilor prevăzute în Anexa 2 la HG 1086/2000, modificată prin HG 207/2002, urmând a fi evaluate şi următoarele riscuri ce pot fi generate de asocierea cu ACSFC Dinamo Bucureşti”, se mai arată în raportul redactat de Corpul de control al ministrului şi obţinut de publicnewsfm.ro.Stadionul Dinamo este unul dintre cele patru stadioane aflate în programul de modernizare în vederea organizării Campionatului European de Fotbal din 2020, alături de Arcul de Triumf, Steaua şi Rapid. Însă pentru reconstrucţia arenei din Şoseaua Ştefan cel Mare este necesară eliberarea de sarcini a terenului pe care se află stadionul.

În baza unui contract de asociere cu clubul sportiv, ACS FC Dinamo Bucureşti, asociaţie în insolvenţă, care nu mai are echipă de fotbal, fiind doar acţionar minoritar la FC Dinamo 1948 SA, actualul administrator al grupării din Liga I, are dreptul să folosească aproximativ 74.000 de metri pătraţi din Parcul Sportiv Dinamo, printre care stadionul central, centrul de fotbal pentru tineret, Stadionul Florea Dumitrache şi terenurile de antrenament pe zgură şi gazon.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie