Carmen Dan: Ancheta internă a Jandarmeriei a identificat şase cazuri în care 10 jandarmi ar putea fi autori ai unor fapte de natură penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ancheta internă a Jandarmeriei Române a descoperit şase cazuri în care 10 jandarmi ar putea fi autori ai unor fapte de natură penală la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei, a anunţat ministrul de Interne Carmen Dan în comisia de apărare din Parlament, unde este audiată în legătură cu intervenţia în forţă, violentă, a forţelor de ordine la protestul diasporei.

Ancheta internă a Jandarmeriei continuă. Structurile de specialitate au identificat şase cazuri în care 10 jandarmi din dispozitivul de ordine publică au fost semnalaţi ca posibili autori ai unor fapte de natură penală. Aceste constatări ale celor care derulează această anchetă internă vor face obiectul sesizărilor din partea Jandarmeriei către Parchetul Militar”, a declarat Carmen Dan.

La şedinţa comisiei parlamentare, convocate în urma solicitării PNL, sunt prezenţi, alături de Carmen Dan, maiorul Laurenţiu Cazan, coordonatorul intervenţiei din Piaţa Victoriei, şeful DSU, Raed Arafat şi fostul şef al Jandarmeriei Sebastian Cucoş.

Incidente extrem de violente au avut loc în 10 august la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei, la care au luat parte zeci de mii de oameni.

Înainte de miezul nopţii, jandarmii au intrat în forţă în Piaţa Victoriei, gonind oamenii, deşi mii de persoane protestau în continuare. Doi jandarmi, între care o femeie, au fost prinşi la un moment dat de un grup de persoane violente, care au început să îi lovească. Cei doi jandarmi au fost scoşi de un grup de manifestanţi paşnici, care au făcut scut uman în jurul celor doi şi i-au escortat până la un grup de jandarmi, care nu au intervenit pentru a-şi salva colegii.

Reprezentanţii Jandarmeriei au susţinut că intervenţia de la miting a fost pe deplin justificată şi că dispozitivele au fost dimensionate în raport cu violenţele, fiind "eminamente defensive", iar acţiunile au fost reactive. La rândul său, ministrul Carmen Dan spunea că intervenţia Jandarmeriei a fost una legitimă, de restabilire a ordinii publice, justificată de provocările huliganilor.

Peste 400 de persoane au fost rănite, iar Parchetul General face o anchetă cu privire la modul de intervenţie a Jandarmeriei. Numărul persoanelor care au depus plângeri în dosarul violenţelor de la protest ajunsese luni la 351.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare