Care sunt semnele unei tumori cerebrale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Durerile de cap persistente ar trebui să fie un semnal de alarmă. În unele cazuri, ele pot ascunde o tumoare cerebrală benignă sau malignă. Deci, nu sta pe gânduri!Nedepistată la timp, tumoarea poate fi fatală.

Preocuparea pentru sănătatea creierului este cu atât mai importantă cu cât el este organul care dirijează toate funcţiile corpului. Specialiştii ne atrag atenţia că, în ultimii ani, incidenţa tumorilor cerebrale a crescut foarte mult, boala putând apărea la orice vârstă, inclusiv la copiii foarte mici.

Poluarea, expunerea la radiaţii, predispoziţia genetică, sistemul imunitar slăbit sunt factori care ne expun tumorilor cerebrale, acestea putând apărea însă şi în absenţa unor astfel de factori.

Cu cât este descoperită mai devreme, în stadiile I şi II, tumoarea cerebrală malignă are şanse de a nu mai recidiva, spre deosebire de cele depistate în stadiile III şi IV, care pot reapărea după operaţia chirurgicală. Tumorile de la nivelul creierului pot fi benigne, necanceroase, care pot da sau nu complicaţii, ori maligne, cu o evoluţie mai rapidă.

Durerea de cap, simptom frecvent

Nu orice durere de cap este asociată cu existenţa unei tumori cerebrale. Cu toate acestea, în aproape jumătate din cazurile de cefalee persistentă, la origini se află o astfel de boală. Ceea ce trebuie să ne alarmeze sunt durerile de cap accentuate, mai ales dimineaţa, şi cefaleea care se intensifică pe parcursul mai multor săptămâni. Durerea dată de tumori este însoţită frecvent şi de vărsături.

Sunt afectate şi funcţiile cognitive

De cele mai multe ori, o tumoare situată la nivelul creierului îşi poate anunţa prezenţa şi prin unele tulburări de vorbire şi de vedere, prin afectarea auzului, ameţeli, tulburări de comportament şi de personalitate, dar şi prin slăbirea capacităţii de concentrare, afectarea memoriei, convulsii, greaţă, somnolenţă şi prin paralizie facială.

În cazul în care tumoarea este situată în emisfera stângă a creierului, pacientul poate avea dificultăţi în a înţelege semnificaţia cuvintelor, iar dacă aceasta se află în partea dreaptă, bolnavului îi este greu să îşi coordoneze partea stângă a corpului.

Există cazuri când nu se manifestă

Tumorile benigne pot fi asimptomatice multă vreme, chiar şi ani, ele fiind detectate de cele mai multe ori în urma unui control de rutină. Chiar dacă sunt benigne, ele necesită un tratament adecvat, pentru că orice formaţiune la nivel cerebral, chiar şi necanceroasă, poate duce la apariţia unor complicaţii. Printre acestea, se numără presiunea intracraniană şi unele leziuni neurologice ireversibile, care pot pune viaţa în pericol.

Diagnostic cu ajutorul biopsiei craniene

Analiza PET/CT (tomografie pe bază de pozitroni) poate determina rapiditatea cu care cresc celulele tumorale, precum şi modul în care tumoarea răspunde la tratament. Alte analize utile sunt tomografia com­puterizată simplă (CT), rezonanţa magnetică nucleară (RMN) şi electroencefalograma (EEG). Diagnosticul se pune după efectuarea biopsiei craniene, realizată sub anestezie.

Vaccin pentru formele agresive


Un vaccin creat de cercetătorii americani ar putea dubla speranţa de viaţă a persoanelor diagnosticate cu glioblastom multiform, una dintre cele mai grave şi agresive forme de tumoare cerebrală malignă. Acest vaccin determină sistemul imunitar să lupte împotriva celulelor canceroase şi poate preveni reapariţia unor tumori asupra cărora s-a intervenit chirurgical sau prin alte terapii.

Urmând tratamentul clasic, bolnavii cu glioblastom multiform trăiesc aproximativ 14 luni după diagnosticare. În schimb, unii pacienţi cărora li s-a administrat acest vaccin au mai trăit în jur de patru ani.

Specialistul nostru
Dr. Dana Lucia Stănculeanu


medic primar oncologie
Institutul Oncologic Bucureşti

Simptomatologia tumorilor cerebrale poate să varieze de la cefalee, greaţă, vărsături, letargie, la tulburări de comportament ori de vedere, mişcări necontrolate, modificări ale mersului sau de echilibru, tulburări de vorbire sau chiar comă. Printre cauzele care duc la apariţia tumorilor cerebrale se numără expunerea la radiaţiile ionizante şi la diverşi compuşi chimici.

Studiile epidemiologice nu arată totuşi o creştere a riscului de tumori cerebrale la muncitorii din petrochimie. În ceea ce priveşte utilizarea telefonului celular, studiile sunt contradictorii. Se pare că există totuşi o relaţie de cauzalitate între durata utilizării telefonului mobil şi apariţia tumorilor cerebrale.

Mai multe pentru tine:
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel