Candidaturile pentru funcţia de procuror general pot fi depuse începând de vineri. Rezultatele celei de-a doua proceduri de selecţie vor fi afişate în 8 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Justiţiei reia, începând de vineri, procedura de selecţie în vederea numirii unui procuror general, după ce niciunul dintre cei patru candidaţi înscrişi la prima procedură nu a fost declarat admis. Candidaţii se pot înscrie până în 25 aprilie, inclusiv, iar cei selectaţi vor participa la interviu cu ministrul Justiţiei în perioada 6-7 mai, rezultatele urmând a fi comunicate în 8 mai.

Ministerul Justiţiei organizează, în perioada 12 aprilie - 8 mai 2019, selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire pentru funcţia de conducere de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va deveni vacantă începând din 28 aprilie 2019.

Candidaţii pot depune cereri de înscriere, până în 25 aprilie (inclusiv), ora 17.30, la Direcţia resurse umane din Ministerul Justiţiei.

Cererile vor fi însoţite de următoarele înscrisuri: dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime prevăzute de lege; declaraţiile prevăzute de art. 54 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (10-11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; un proiect managerial privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie, care se depune atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, pe suport specific, un curriculum vitae al candidatului, conform modelului comun european prevăzut în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae; minimum 10 lucrări întocmite de candidat în compartimentele în care şi-a desfăşurat activitatea, în ultimii 5 ani; ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale a candidatului participant la selecţie; orice alte înscrisuri relevante.

În ce constă selecţia candidaţilor

Lista persoanelor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviului se vor afişa pe pagina de Internet a Ministerului Justiţiei, în 2 mai.

Candidaţii participanţi la selecţie vor susţine, în perioada 6 - 7 mai, un interviu cu ministrul justiţiei care constă în:

- susţinerea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie, sub următoarele aspecte: prezentarea sintetică a unităţii/structurii pentru a cărei conducere participă la selecţie; identificarea unor eventuale disfuncţii şi vulnerabilităţi în activitatea unităţii/structurii pentru a cărei conducere participă la selecţie, precum şi a soluţiilor propuse pentru prevenirea şi înlăturarea acestora; propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii manageriale a unităţii/structurii pentru a cărei conducere participă la selecţie;  compatibilitatea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, întocmit de candidatul participant la selecţie cu rolul şi funcţiile Ministerului Public;

- verificarea aptitudinilor manageriale şi de comunicare, vizând, în esenţă, capacitatea de organizare, asumarea responsabilităţilor, rapiditatea în luarea deciziilor, rezistenţa la stres, autoperfecţionarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativa în modernizarea managementului unităţii/structurii, capacitatea de adaptare rapidă, capacitatea de relaţionare şi comunicare, capacitatea şi disponibilitatea de a lucra în echipă şi de a colabora cu colegii;

- prezentarea viziunii asupra modului în care înţelege să organizeze instituţia în vederea îndeplinirii atribuţiilor constituţionale de promovare a intereselor generale ale societăţii şi apărării ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;

- prezentarea viziunii cu privire la atribuţiile funcţiei pentru care participă la selecţie în ceea ce priveşte coordonarea activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii în general şi a unor fenomene specifice: criminalitate organizată, corupţie, evaziune fiscală etc.;

- verificarea cunoştinţelor specifice funcţiei pentru care participă la selecţie.

- verificarea aspectelor legate de motivaţia, conduita, integritatea şi deontologia profesională, precum şi alte împrejurări rezultate din analiza înscrisurilor depuse de candidatul participant la selecţie.

În cadrul interviului, ministrul justiţiei este sprijinit de secretarii de stat din Ministerul Justiţiei.

Interviurile, transmise în direct

În vederea asigurării transparenţei, audierea candidaţilor se transmite în direct, audiovideo, pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei, se înregistrează şi se publică pe pagina de internet a ministerului.

Rezultatele selecţiei se vor afişa pe pagina de Internet a Ministerului Justiţiei, în 8 mai.

Ulterior, propunerea ministrului justiţiei va fi înaintată Secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea obţinerii avizului urmând ca, după obţinerea acestuia, ministrul justiţiei să înainteze propunerea Preşedintelui României, în vederea numirii în funcţia de conducere de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Miercuri, Ministerul Justiţiei a precizat că niciunul dintre cei patru candidaţi pentru funcţia de procuror general nu a îndeplinit cerinţele necesare, astfel că procedura de selecţie va fi reluată.

„În cadrul procesului de selecţie s-a apreciat că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare pentru numirea în funcţia de  procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ca urmare, vă aducem la cunoştinţă faptul că nu se va face o propunere de numire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dintre candidaţii participanţi, procedura urmând a fi reluată potrivit calendarului ce va fi comunicat ulterior”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.

Patru candidaţi, respinşi deja de Toader

Patru candidaţi şi-au depus dosarele pentru a ocupa postul de procuror general, iar în urma evaluării s-a stabilit că aceştia întrunesc condiţiile de legalitate pentru a participa la selecţie. Este vorba despre Augustin Lazăr, Marian Drilea, Gabriela Scutea şi Daniel Horodniceanu, iar interviurile au avut loc miercuri.

Augustin Lazăr este actualul procuror general şi a fost numit în funcţie de către preşedintele Klaus Iohannis în 28 aprilie 2016, la propunerea ministrului Justiţiei de la acea vreme, Raluca Prună.

În 24 octombrie 2018, ministrul Tudorel Toader a anunţat că declanşează procedura privind revocarea sa din funcţie şi ulterior a trimis preşedintelui Klaus Iohannis o solicitare în acest sens. Şeful statului a refuzat, însă, în repetate rânduri să dea curs cererii de revocare, afirmând că este mulţumit de activitatea lui Augustin Lazăr. 

Mandatul acestuia la Parchetul General expiră în această lună. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG