Când vom putea circula pe pasajul Berceni. Termenul din 30 aprilie ar putea fi ratat

0
Publicat:

Pasajul Berceni ar putea fi gata în cursul acestui an. Mai precis, pe 15 iunie, arată secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu. Acesta a scris pe pagina sa de socializare că au fost mai multe cauze care au dus la întârzieri, dar nu elimină nici vina antreprenorului.

Scrioșteanu mai scrie pe pagina sa de Facebook despre ce lucrări s-au realizat până acum și comentează situația.

După ce a expus lista de lucrări care s-au efectuat până acum, a continuat cu lista de lucrări ce se realizează în prezent, apoi a comentat.

Chiar dacă au existat circumstanțe atenuante pentru antreprenor cu privire la termenul de finalizare a lucrărilor pentru acest pasaj, și mă refer la: criza aprovizionării cu materiale de anul trecut, volumul mare de mașini din trafic care a creat dificultăți în șantier, emiterea cu o întârziere de 8 luni a documentelor de autorizare pe zona București, rețelele de utilități care se realizează în acest moment de către Apanova pentru legarea comunei Berceni la rețeaua de apă și canalizare menajeră a Bucureștiului, dar și vremea ploioasă din ultima perioadă care nu a permis să se execute lucrări sensibile la temperaturi sub 10°C și umiditate crescută, nici mobilizarea antreprenorului nu a fost însă în măsură să rezolve situațiile neprevăzute, astfel încât să se încadreze în termenul asumat de aceasta pentru 30 aprilie”, a comentat el pe pagina sa de socializare.

A solicitat un alt termen

Apoi, spune el, a solicitat un alt termen. „Am cerut constructorului ca până pe maximum 15 iunie, inclusiv cu perioada de recepție a lucrării, pasajul să fie dat în trafic! Acesta va suporta penalitățile contractuale și legale pentru neîndeplinirea graficului conform contractului”, completează politicianul.

Pasajul Berceni a fi trebuit să fie gata îcă de anul trecut, însă în ianuarie a încpeut demolarea unei rampe a giratoriului suspendat.

Potrivit lui Scrioștenau, în momentul de față se execută lucrările precum:

  • -lucrări de săpături în zona girației București;
  • -lucrări de umpluturi din balast armat cu geogrile necesare stabilizării solului la rampa de urcare dinspre Jilava;
  • -montare guri de scurgere pe drumul de servitute aferent comunei Berceni şi realizarea conexiunii între gurile de scurgere de pe pod și canalizarea pluvială principală;
  • -lucrări de trotuare pe drumul de servitute aferent comunei Berceni;
  • -montare stâlpi de iluminat public pe zona podului;
  • -lucrări de branșamente ale sistemului de iluminat;
  • -lucrări de semnalizare rutieră prin montarea portalelor și consolelor metalice.
Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere