Când se va pronunţa Tribunalul Bucureşti în dosarul lui Vasile Blaga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Bucureşti se va pronunţa pe 30 octombrie în dosarul în care Vasile Blaga, fost secretar general al PDL, a fost judecat pentru trafic de influenţă.

La ultimul termen al procesului care a avut loc vineri, Vasile Blaga a declarat că este nevinovat şi a solicitat să fie achitat.

"Toţi martorii au declarat în instanţă că nu mă cunosc. Hăhăianu a declarat că nu mă cunoaşte şi că nu am intervenit pentru numirea lui. Cum puteam face trafic de influenţă pentru cineva pe care nu îl cunosc? Au spus că mi-au dat bani în sediul din Modrogan, nr. 22, când eu nu am avut niciodată birou acolo. Să nu ştii când ai dat bani, unde i-ai dat şi să minţi cu neruşinare. Sunt complet nevinovat", a spus Blaga în ultimul cuvânt în faţa instanţei.

La ieşirea din sediul tribunalului, Blaga a fost întrebat de jurnalişti care ar fi fost motivul pentru care Gheorghe Ştefan l-a denunţat la DNA.

"Să rămână cu banii şi cu mai puţine pedepse. Nu e vorba de politică", a răspuns Vasile Blaga.

Pe de altă parte, un procuror DNA a cerut judecătorilor condamnarea lui Vasile Blaga la închisoare şi confiscarea sumei de 700.000 de euro pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

"La aplicarea pedepsei, vă rugăm să aveţi în vedere poziţia nesinceră a inculpatului şi gravitatea faptei. De asemenea, vă rugăm să-i interziceţi inculpatului dreptul de a mai avea calitatea de membru în formaţiuni politice, în Parlament şi să ocupe demnităţi publice", a mai solicitat procurorul.

Vasile Blaga a fost trimis în judecată pe 29 noiembrie 2016 de DNA Ploieşti, fiind acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenţei, astfel încât respectiva firmă să obţină contracte cu două companii naţionale.

"În perioada 2011 — 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horaţiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul inculpatului Ştefan Gheorghe (vicepreşedinte al aceluiaşi partid) asupra unei persoane care a deţinut consecutiv funcţii de conducere la două companii naţionale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obţină contracte la cele două companii naţionale", afirmă procurorii.

Potrivit DNA, Blaga a primit 500.000 de euro prin intermediul fostului primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi 200.000 de euro printr-un alt intermediar.

În rechizitoriul întocmit de DNA se arată că o serie de firme care aveau comportament de tip fantomă erau folosite de Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga pentru a scoate bani din companii naţionale pentru PDL.

Conform documentului, la nivelul anului 2009 în cadrul PDL a existat o înţelegere între secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan, în sensul obţinerii de bani pentru partid.

"Potrivit înţelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniştrilor desemnaţi politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naţionale şi instituţiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziţie publică către firme dispuse să 'cotizeze' pentru formaţiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, Ştefan Gheorghe (...) a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană (...) a fost dispusă să contribuie — indirect — la finanţarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică spre diverse societăţi indicate. (...) Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie naţională — prin licitaţii trucate — cu firma lui Berdilă Horaţiu Bruno, acesta din urmă a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procent prestabilit din valoarea contractelor", arată DNA.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud