Foto Cancerul, tratat cu un soft pe bază de inteligență artificială, într-un spital din România. Cum funcționează FOTO

0
Publicat:

Cel mai mare spital din regiunea Sud-Est, Spitalul Județean Galați, va avea un soft pe bază de inteligență artificială pentru tratarea cancerului. Acesta va fi achiziționat cu bani de la bugetul județean. Softul va prelua o mare parte din munca medicului.

Soft pe bază de inteligență artificială, pentru tratarea cancerului FOTO: CJ Gala

Softul va fi folosit la secția de Radioterapie din cadrul spitalului și va ușura foarte mult activitățile medicilor.

„Pacientul va începe mult mai repede tratamentul cu acceleratorul liniar de particule, iar medicul va avea mai mult timp pentru pacienţi, partea de conturare fiind preluată de acest soft. Totul pentru binele pacienţilor. De aceea, dotăm secţia de Radioterapie cu tehnologie de ultimă generaţie. Astfel, softul, bazat pe inteligență artificială, preia munca medicului de conturare a organelor la risc, softul realizând în doar 30 de minute munca de câteva ore a medicului, iar timpul câștigat astfel înseamnă şi mai mulți pacienți care pot fi tratați cu cele două acceleratoare liniare de la Spitalul Județean Galați”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Practic, softul conturează organele care nu trebuie să fie afectate de procedurile de radioterapie, astfel încât doar tumora să fie iradiată.

Centru de diagnosticare, la Galați. „Pacienții trebuie să meargă la București sau Iași”

Bolnavii de cancer din toată regiunea, și nu numai, se tratează la Galați cu ajutorul a două acceleratoare liniare de particule.

Practic, Spitalul Județean Galați este singurul centru medical din această zonă a țării dotat cu două astfel de echipamente ultraperformante de tratare a cancerului, care cresc foarte mult șansele de vindecare.

Din decembrie 2019, de când a fost pus în funcțiune primul accelerator, în cadrul secției de Radioterapie de la Spitalul Județean s-au realizat peste 60.000 de proceduri medicale cu cele două aparate medicale moderne.

Noile echipamente sunt dotate cu un sistem suplimentar de imagistică şi cu o tehnologie care permite verificarea planului de tratament şi a dozelor de radiaţii înainte de realizarea procedurii medicale.

De asemenea, Spitalul Județean Galați este singura unitate medicală între Iași și București unde există un aparat ultraperformant pentru detectarea celulelor canceroase. Este vorba despre un PET-CT absolut necesar.

Mai mult, la Galați, în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase se află singurul tomograf în coerență optică care, folosind lumina, prin metode non-invazive, ajută medicii la depistarea cancerului de piele.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO