Calvarul prizonierilor români în Primul Război Mondial

După intrarea în război a României, mulţi soldaţi, în majoritate ţărani care veneaudirect de la brazdă au fost făcuţi prizonieri după cumplitele bătălii din Carpaţi şi din Muntenia, în lunile octombrie şi noiembrie 1916. Primii prizonieri români au ajuns cu trenul în Alsacia-Lorena în ianuarie-februarie 1917.

Lipsiţi de hrană, mulţi dintre ei erau deja morţi iar supravieţuitorii - infometaţi. Foametea, frigul, tratamentul care le-a fost aplicat au fost cauzele exterminării în masă a prizonierilor români în taberele de concentrare din Alsacia şi Lorena.

Calvarul alsacian

La începutul Primului Război Mondial, trupele germane au defrişat o parte din pădure la vest de Soultzmatt pentru a construi adăposturi şi instalaţii militare. La 500 de metri nord de capelă li aproape de hanul din locul numit Gauchmatt, germanii au ridicat o tabără militară. Situată într-un luminiş, această tabăra numita Kronprinzlager este înconjurată de sârmă ghimpată. Este utilizată de trupele germane care vin aici să se odihnească la fiecare 3 săptămâni prin rotaţie, după ce au fost angajate pe frontul franco-german din Vosgi. Acest front este stabilizat la 10 km vest de Soultzmatt după bătăliile din iunie 1915 de la Hilsenfirst şi cele din iulie 1915 de pe Linge. Tabăra de la Kronprinz este ocupată în permanenţă de 500 de soldaţi germani şi două baterii de baloane captive. Este camuflată pentru a nu fi reperată de aviaţia franceză. Un comandament local (Ortskommandantur) este instalat la Soultzmatt pentru a dirija pasajul şi cantonamentul trupelor germane. În localitate sunt cantonate un detaşament de poliţie şi o companie de infanterie care ocupă şcoala de băieţi, depozite rechiziţi­onate şi cele două uzine de textile.

La începutul lui 1917, pe un frig pătrunzator, locuitorii din Soultzmatt văd sosind soldaţii români extenuaţi şi slabi ca nişte umbre. Escortaţi de soldaţi din Landsturm, cu baionetele la ţeava puştii, prizonierii vin pe jos de la Rouffach. Cea mai mare parte dintre aceştia sunt dirijaţi spre tabăra de la Val du Platre, iar aproximativ 20 dintre ei sunt adăpostiţi provizoriu într-o uzină de textile. "Copii satului aruncă, din când în când, câte un colţ de pâine sau câte un cartof prin crăpăturile zidurilor. Ordinele vin, inexorabile, şi copii sunt alungaţi. Unul dintre ei, care se obstinează este luat la palme de un ofiţer şi o ia la fugă urlând. Puştii vor continua să ascundă cartofii sau pâinea uscată în crăpăturile din zid. Cei mai epuizaţi dintre romani, cei care zac în spatele coloanelor zgârmă cu pietre pentru a lărgi aceste crăpături. Unul dintre ei, pe care îl voi vedea până la capătul eternităţii scoate din ascunzătoare un cartof crud pe care îl roade cu înghiţituri zgomotoase" (Benjamin Vallotton, Les prisonniers roumains en Alsace, in Alsace française, 5 -12 octombrie 1930, p 334)

Conform marturiei lui Leon Nicollet născut în 1905 la Soultzmatt şi ai cărui părinţi au făcut parte dintre cei 30 de membri ai personalului civil alsacian ce lucra în tabără, la începutul lui 1917 nu mai sunt decât maxim 70 de prizonieri romani. Efectivele sunt completate în urma deceselor. Ei sunt cazaţi în cele două barăci din exteriorul taberei. Aceste barăci sunt încă neterminate la începutul lui 1917, sunt reci şi umede. Prizonierii sunt supravegheaţi de un detaşament special de 15 gardieni şi încadraţi pentru munci de şefi de echipă civili şi de un pădurar. Acesta din urma este cazat împreună cu familia în cabana de la Val du Platre, lipită de capelă. Prizonierii români sunt constrânşi la munci grele: tăierea lemnelor pe pantele masivului Schimberg, în sudul taberei. Primesc o hrană insuficientă. Bieţii soldaţi români mor de epuizare şi de foame. Tatăl lui Leon Nicollet, care este şef de echipă, încadrează 15 prizonieri români în lucrările de întreţinere a căii ferate, tăierea lemnelor şi curăţirea taberei.

Articolul complet pe historia.ro