Bogdan Chirieac, vecin cu vicepreşedintele de la Ericsson România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnalistul acuzat că a intermediat "şpaga suedeză" locuieşteîn acelaşi bloc cu unul dintre foştii şefi ai companiei. Totodată, fostul ministru Sorin Pantiş e acuzat că a luat bani de la Ericsson

Acuzat de brokerul fugar Cristian Sima că ar fi mijlocit şpaga de 7 milioane de euro dintre concernul Ericsson şi „decidenții politici" de la Bucureşti, jurnalistul Bogdan Chirieac a negat vehement orice legătură cu oficialii companiei suedeze.

Coincidenţă sau nu, el locuieşte în acelaşi bloc cu fostul vicepreşedinte al Ericsson România, Antoniu Radu Petrescu. Imobilul este situat pe strada Alexandrina, nr. 19, la doi paşi de Piaţa Aviatorilor. Complexul rezidenţial are mai multe apartamente de lux, fiecare având suprafaţa unei vile.

Chirieac nu neagă că este vecin cu fostul şef de la Ericsson, dar spune că este o simplă coincidenţă. „Sunt prieten cu Antoniu Petrescu de foarte mulţi ani. Este o legătură absolut umană şi fără alte chestiuni... E o simplă coincidenţă că locuim în aceelaşi imobil. Dar nu înţeleg ce relevanţă are? Eu am achiziţionat acolo un apartament în 2001. După un an sau doi s-a mutat acolo şi Antoniu Petrescu. Am spus şi repet, suntem doar prieteni, nu am făcut afaceri împreună", a declarat ieri Chireac pentru „Adevărul".

Încă un demnitar pe "lista neagră"


Scandalul a izbucnit după ce brokerul Sima, suspectat că ar fi fugit în Islanda cu banii clienţilor, a dezvăluit că oficialii filialei Ericsson România ar fi mituit politicieni români cu 7 milioane de dolari. În schimbul mitei, compania ar fi primit de la statul român contractul de 40 de milioane de dolari pentru implementarea sistemului 112 - numărul unic de urgenţă.

Potrivit lui Sima, jurnalistul Bogdan Chirieac, Thomas Lundin şi Antoniu Petrescu ar fi fost asociaţi în firma sa, WBS Holding Limited, din Insulele Virgine Britanice. În conturile firmei ar fi fost depuşi banii înainte de a ajunge la "destinatari".
Între timp, lista celor care ar fi fost mituiţi de Ericsson se lărgeşte. Fostul ministru al Telecomunicaţiilor, Sorin Pantiş, a fost nominalizat de fostul director al Ericsson România, Thomas Lundin, alături de actualul ministru Dan Nica.

Mită pentru „decidenţii politici"


Sorin Pantiş (52 de ani) a condus Ministerul Comunicaţiilor în perioada 1997-1998. El s-ar fi numărat printre „decidenții politici" plătiţi pentru „a apăra interesele companiei L.M. Ericsson". În paragraful referitor la Pantiș, avocații lui Lundin au consemnat:
„Din dovezile scrise aduse la Curtea de Arbitraj (precum și de avocații L.M. Ericsson) reise ca plățile s-au făcut, printre altele, și către Sorin Pantiș. Este greu de conceput că persoana fizică Thomas Lundin ar fi putut să profite, în vreun fel, de plata respectivă destinată factorilor decidenți. În schimb, este de la sine înțeles că măsurile de plată a acestor persoane influente din România au avut ca scop înlesnirea activității L.M. Ericsson în România". Documentul a fost publicat de jurnaliştii de la Rise Project.

Fostul ministru respinge însă acuzaţiile. „ Este o minciună şi o prostie! Pe Thomas Lundin l-am văzut doar o dată, iar pe Toni Petrescu (fostul viceptreşedinte al Ericsson România) de mai multe ori. Nu am avut nicio legătură cu ei. A fost o relaţie oficială, erau nişte negocieri pe vremea aceea pe tema datoriilor pe care le avea România faţă de Suedia. În acest context ei au făcut o vizită la minister", a declarat ieri Sorin Pantiş pentru „Adevărul".

Pantiş, omul lui Voiculescu


Nu este prima oară când numele fostului ministru este implicat într-un scandal de corupţie. În 2008, Pantiş a fost acuzat că, în calitate de director executiv al Grivco, companie deţinută de familia liderului PC Dan Voiculescu, ar fi întocmit şi folosit un document fals pentru „a susţine nereal" majorarea capitalului social al Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).
Un alt dosar penal în care a fost implicat Sorin Pantiş este Rompetrol. În 2006, fostul ministru a fost acuzat de „manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat".
casetă 600

Dan Nica, legături cu Ericsson


Acuzat că ar fi primit mită de la Ericsson, ministru Dan Nica face afaceri cu un fost manager al subsidiarei acestui concern în România. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, el este asociat cu tatăl său, Vasile Nica, şi cu Adrian Clement, fost director de vânzări la Ericsson România, în firma Viticom SRL Panciu. Societatea a primit de la Ministerul Agriculturii 944.000 de lei pentru reconversia unei plantaţii cu viţă de vie, precum şi o subvenţie de 153.000 lei. Din părţile sociale deţinute, Nica a încasat anul trecut dividende în valoare de 60.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă