Boc despre reducerea pensiilor şi salariilor: Nu se taie niciun leu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc a afirmat vineri, în China, că nu vor fi efectuate reduceri la salariile bugetarilor, urmând însă ca prin legea bugetului pe 2012 şi în funcţie de evoluţiile pieţelor internaţionale, să fie stabilit ce drepturi vor fi acordate anul viitor.

n privinţa strategiei, este în concordanţă cu UE şi FMI şi nu se taie din ce primesc astăzi bugetarii, iar drepturile pe 2012 vor fi acordate. Urmează ca în perioada următoare, în funcţie de evoluţiile internaţionale, să se stabilească prin Legea bugetului pe 2012 ce drepturi vor fi acordate. Nu se taie niciun leu, ci se aşteaptă prognoza pentru 2012 privind evoluţia macroeconomică", a declarat Boc, din China, unde se află în a doua zi a unei vizite oficiale.

Afirmaţiile premierului vin după ce, joi, în presă, a aprărut documentul strategiei fiscal-bugetare 2012-2014 care prevedea că pensiile care trebuiau să crească de la 1 ianuarie 2012 vor fi îngheţate, tichetele de masă şi de vacanţă vor fi suspendate, la fel ca şi primele, iar angajările la stat vor fi stopate.  Vezi aici detalii!

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie