BNR nu-i va proteja pe cei cu credite în franci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veşti proaste pentru românii care au contractat în perioada 2007-2008 credite în franci elveţieni. Valuta exotică, văzută ca activ de refugiu în perioade de turbulenţe economice, şi-a continuat creşterea la începutul acestei săptămâni.

Astfel, Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri o referinţă de 3,9173 lei/franc, un nou maxim istoric, cu 0,43 bani peste cel atins vineri.

Abordare individuală

Cei mai afectaţi de scumpirea francului sunt românii care au de achitat rate la creditele în această valută, cele mai multe pe termen lung. Românii aveau de rambursat la finele lunii mai credite în franci în valoare de echivalentul a aproape 3,2 miliarde de lei.

Suma reprezintă 13,5% din întregul portofoliu de credite acordate de bănci populaţiei. Deşi Ungaria a decis anul trecut să protejeze populaţia îndatorată în franci, măsura nu este luată în considerare şi în România. „Vă aduc în memorie faptul că acolo (Ungaria - n.r.) s-a făcut o uşoară reeşalonare. Plusul de plată s-a adunat într-un cont la bancă şi de la caz la caz se va plăti în doi-trei ani", a spus ­Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, întrebat dacă şi în România sunt necesare măsuri similare privind plata ratelor la împrumuturile în franci elveţieni.

 El a spus că trebuie avută în vedere o abordare individuală, în funcţie de opţiunea fiecărui client, întrucât sunt persoane care dispun de resurse pentru a suporta un cost temporar mai înalt şi nu vor să amâne datoriile.

Guvernul ungar a introdus anul trecut un moratoriu pe prescrierile de ipoteci pentru a preveni executarea silită a mii de persoane care nu au făcut faţă ratelor la creditele ipotecare. Între timp, autorităţile au ridicat moratoriul după un acord încheiat cu băncile care oferă o rată fixă de schimb de 180 forinţi/franc, cu 28% sub nivelurile de pe piaţă. 

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG